monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Ratele la credite au reînceput să crească

Chiar dacă dobânda de politică monetară a băncii centrale stagnează din mai la 2,50%, nivelul indicilor ROBOR a revenit pe creștere, după circa șase săptămâni de scădere sau stagnare.

Evoluția actuală vine în contextul în care inflația din România, de 5% conform INS, este cea mai ridicată din Uniunea Europeană. Aceasta va afecta pe cei care au contractat credite cu dobândă variabilă și care vor fi nevoiți să scoată mai mulți din bani din buzunare când vor trebui să își achite ratele.

Dacă indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 3,17%, în schimb cel la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a crescut la 3,44%, fiind a treia ședință consecutivă de majorare.


Indicele ROBOR la nouă luni, calculat în funcție de rata dobânzii plătită la creditele atrase de către băncile comerciale de la alte bănci, a crescut la 3,51%, în timp ce indicele la 12 luni a urcat la 3,56%.

Cursul euro a scăzut de la 4,6667 la 4,6658 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,665 și 4,67 lei. Cotațiile de la ora 14:00 fluctuau în jurul valorii de 4,669 lei, după o deschidere la 4,667 lei.


Media dolarului american a crescut de la 4,0359 la 4,0493 lei, în timp ce cotațiile s-au mișcat în culoarul 4,048 – 4,064 lei.

Moneda elvețiană se tranzacționa pe piețele internaționale între 1,143 și1,146 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 4,0684 la 4,0769 lei.


Monedele din regiune aveau o evoluție ușor depreciativă față de euro. Moneda poloneză se tranzacționa în culoarul 4,289 – 4,299 zloți iar cea maghiară între 321,9 și 322,7 forinți.

Perechea euro/dolar scădea la 1,1482 – 1,1527 dolari, investitorii preferând moneda americană, după publicarea minutei ultimei întâlniri a conducerii Rezevei Federale americane, care a reliefat dorința de a continua politica monetară de majorare a dobânzii-cheie.


Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Radu Georgescu