monitorulcj.ro Menu
Economie

Chiriile au crescut în Cluj-Napoca cu două luni înaintea începerii unui nou an universitar

Un studiu dat publicității joi arată că prețurile la chirii au crescut față de 2017, dar studenții pot găsi și oferte mai accesibile.

În centrele universitare, cererea pe piața închirierilor de apartamente a început deja să crească încă din perioada de vară, cu destul de mult timp înainte ca studenții să înceapă noul an școlar.

În acest context, o analiză realizată de Imobiliare.ro relevă că, la jumătatea lui 2018, chiriile medii solicitate pentru apartamentele vechi (cu una, două și trei camere) sunt, în majoritatea cazurilor, vizibil mai mari decât în perioada similară a anului trecut.


Cele mai importante creșteri anuale au fost consemnate, de departe, în Cluj-Napoca, care depășește Capitala (și) în ceea ce privește nivelul mediu al chiriilor. În București, pe de altă parte, variațiile de preț au fost semnificativ mai temperate, chiriile locuințelor cu două și trei camere fiind similare cu cele din 2017.

Cluj-Napoca:


În capitala Transilvaniei, bugetul mediu necesar pentru închirierea unei garsoniere a ajuns la 250 de euro pe lună în vara acestui an, ceea ce marchează un avans considerabil față de media de 220 de euro pe lună consemnată în 2017. În cartierul Gheorgheni, însă, o garsonieră de 22 de metri pătrați utili costă 200 de euro pe lună.

Așteptările proprietarilor s-au majorat și pe segmentul apartamentelor cu două camere, care au ajuns la un nivel de 380-390 de euro pe lună, față de 360 de euro pe lună în iunie anul trecut. În Mănăștur, o locuință bicamerală cu o suprafață de 50 de metri pătrați utili are un preț cerut de 300 de euro pe lună.


O creștere semnificativă a avut loc în cazul locuințelor tricamerale, care au ajuns la o valoare medie de listare de circa 470 de euro pe lună în luna iunie a acestui an, față de 445 de euro pe lună în urmă cu 12 luni. În cartierul Grigorescu, o unitate locativă mobilată, cu o suprafață de 61 de metri pătrați, este disponibilă spre închiriere la un preț de 380 de euro pe lună.