monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Votarea Codului Penal a depreciat leul

Graba cu care PSD-ALDE au trecut prin Parlament noua formă a Codului Penal a produs deprecierea leului, piața temandu-se că va apare la o escaladare a tensiunilor politice, care ar urma să culmineze cu suspendarea președintelui Iohannis.

Acesta a fost și unul dintre motivele pentru care băncile comerciale au ignorat decizia CA al BNR de a menține dobânda de politică monetară la nivelul de 2,50%, ceea ce a contrazis majoritatea analiștilor care anticipau o creștere la 2,75%.

Astfel, indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea ratelor la creditele de consum în lei cu dobânda variabilă, a urcat la 3,34% maxim al ultimilor mai bine de patru ani. La rândul lor, indicii la șase, nouă și 12 luni au suferit cresteri la 3,39%, 3,40%, respectiv la 3,42%, ceea ce va pune o și mai mare presiune pe cei care au contractat credite. Reamintim că în urmă cu un an nivelul ROBOR la trei luni era de 0,87%.


Media euro a crescut de la 4,6554 la 4,6617 lei, într-o ședință în care tranzacțiile s-au realizat între 4,657 și 4,665 lei. Cotațiile de la ora 14:00 se plasau în jurul valorii de 4,664 lei.

Cursul dolarului american a crescut de la 3,9909 la 4,0071 lei iar cel al francului elvețian de la 4,0232 la 4,0349 lei.


Monedele din regiune și-au temperat deprecierea față de euro, cea poloneză tranzacționându-se între 4,377 și 4,403 zloți iar cea maghiară între 324,9 și 327,5 forinți.

Perechea euro/dolar fluctua între 1,1621 și 1,1682 dolari, evoluția fiind influențată de anunțarea unui acord între creștin-democrații și social-democrații care formează guvernul german, în privința emigrației.


Indicele compozit al bitcoin calculat de Bloomberg a scăzut ieri la prânz la 6.512,22 față de 6.613,85 dolari, marți seară.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.


Radu Georgescu