monitorulcj.ro Menu
Economie

Constructorul Autostrăzii Sebeş-Turda a intrat în insolvenţă

Compania de construcţii Euro Construct Trading ’98 din Bucureşti a intrat în insolvenţă la propria cerere, potrivit unei decizii de ieri a Tribunalului Bucureşti.

„Admite cererea debitorului SC Euro Construct Trading ’98 SRL. Califică cererile formulate de creditorii Fraţii Vlaic Prod SRL, Smart Construct şi UTI Grup ca fiind declaraţii de creanţă. În temeiul art. 71 alin. 1 din Legea nr. 85/2014 privind procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă deschide procedura generală împotriva debitorului Euro Construct Trading ’98 SRL”, se arată în decizia tribunalului.

Termenul limită pentru înregistrarea cererii de admitere a creanţelor asupra averii debitorului este 27 martie 2018, iar data primei şedinţe a adunării generale a creditorilor este 5 aprilie 2018. Termenul de publicare în Buletinul Procedurilor de Insolvenţă a fost stabilit pentru 3 aprilie 2018.


Administratorul judiciar pentru Euro Construct Trading ’98 a fost desemnată compania Dinu, Urse şi Asociaţii SPRL, după cum se precizează în decizia tribunalului. Dinu, Urse şi Asociaţii SPRL se ocupă de 15 ani de soluţionarea procedurilor de insolvenţă, potrivit informaţiilor de pe site-ul companiei. Pe site nu sunt precizate însă alte dosare de care s-a ocupat compania până acum.

Compania Euroconstruct Trading '98 este unul dintre principalii constructori de pe piaţa locală, fiind implicată în construcţia tronsonului de autostradă Moara Vlăsiei-Ploieşti, în consorţiu cu firmele PA & CO International (controlată de Costel Căşuneanu), Spedition UMB şi Tehnostrade (ambele deţinute de Dorinel Umbrărescu).


Compania a fost înfiinţată în anul 1998 şi are ca obiect de activitate construcţia de drumuri, autostrăzi, poduri, construcţii civile, instalaţii electrice sanitare, alimentare cu apă, canalizare, execuţii linii de tramvai şi de cale ferată.

Euro Construct Trading ’98 este implicată în proiectul de construcţie a autostrăzii Sebeş-Turda, pentru care a încasat anul trecut 70 mil. lei. Loturile 3 şi 4 din A10 Sebeş-Turda se numără printre tronsoanele de autostradă care ar trebui să fie gata în primul trimestru din acest an.


În 2016, compania a avut afaceri de 257 de milioane de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, iar numărul mediu de angajaţi a fost în acelaşi an 900. Afacerile au fost în scădere cu 20% faţă de 2015. Profitul companiei în 2016 a fost aproximativ 16 milioane de lei, după cum se arată pe site-ul Ministerului de Finanţe, în uşoară creştere faţă de anul anterior.

Euro Construct Trading ’98 este controlată de Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu. Cei doi oameni de afaceri sunt şi patronii restaurantelor Golden Blitz din Capitală. Anul trecut, compania s-a înscris pentru construcţia Centurilor Nord şi Sud ale Bucureştiului, în asociere cu concernul elen Aktor.


Printre contractele semnate de Euroconstruct Trading '98, se numără şi lucrările de modernizare a liniei de tramvai din Cluj-Napoca pentru circa 25 mil. euro, alături de Swietelsky Baugesellschaft mbH, Astalrom şi Transferoviar Grup.

Compania motivează cererea de intrare în insolvenţă prin faptul că beneficiarii lucrărilor pe care le-a realizat nu au plătit serviciile, unii chiar şi la mai bine de trei ani de la finalizarea lucrărilor.


„Motivul pentru care societatea s-a văzut nevoită să apeleze la această prevedere legală în vigoare (procedura insolvenţei – n. red.) îl reprezintă criza de lichiditate pe care societatea o traversează din semestrul II din 2017 şi care a fost generată de neîncasarea la timp a sumelor datorate către societate din partea beneficiarilor lucrărilor pe care societatea le-a executat până în prezent”, spun reprezentanţii Euro Construct Trading ’98, potrivit zf.ro.