monitorulcj.ro Menu
Economie

ANALIZĂ. Un început de an pozitiv pentru leu

Prima săptămână din 2018 a fost una pozitivă pentru leu, care a reușit să recupereze din terenul pierdut la sfârșitul anului trecut comparativ cu cele mai importante valute.

În data de 2 ianuarie euro a atins pe piețele internaționale un vârf de 4,683 lei, nivel care nu a mai fost vreodată. În schimb, prima ședință a noului an a adus o medie de 4,6412 lei, față de maximul istoric de 4,6597 lei, înregistrat la finalul lui 2017.

După o scădere a mediei la 4,6304 lei perioada s-a încheiat pe o ușoară creștere, la 4,6365 lei, când tranzacțiile s-au realizat între 4,63 și 4,638 lei, ultimele transferuri efectuându-se la 4,635 – 4,638 lei.


În acest an, leul va continua să se deprecieze față de euro, din cauza incertitudinilor crescute privind politicile guvernamentale, majorarea deficitelor de cont și comercial dar și a tensiunilor inflaționiste. Astfel, cursul ar putea crește la noi maxime istorice de 4,8 – 4,9 lei.

Cursul dolarului american a debutat la 3,8603 lei. După o scădere la 3,8425 perioada s-a terminat la 3,8484 lei, când cotațiile din piață au fluctuat între 3,835 și 3,856 lei.


Moneda elvețiană s-a depreciat pe piețele internaționale de la 1,169 la aproape 1,18 franci/euro, cel mai scăzut nivel de la mijlocul lunii ianuarie 2015. Astfel, media a coborât de la 3,990, la sfârșitul lui 2017, la 3,8989 lei. Cursul de la finalul perioadei a fost stabilit la 3,9394 lei.

Pe piața monetară s-a observat o reglare a lichidității, ceea ce determinat o scădere a indicilor ROBOR.


Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a scăzut la nivelul de 2,01%, cel mai mic din 14 noiembrie 2017 iar cel la șase luni a stagnat la 2,26%, la fel ca și cei la nouă și 12 luni, la 2,29%, respectiv 2,31%.

Cu toate acestea analiștii anticipează o continuare a procesului de creștere a dobânzilor, influențată și de eventualitatea majorării dobânzii de politică monetară a BNR la 2,5 – 3%/an. Aceasta stagnează din mai 2015 la minimul istoric de 1,75%.


Banca centrală ar putea înăspri politica sa monetară într-un ritm mai rapid decât aşteptările, având în vedere ca în ultimele luni s-au înmulțit anticipările privind o tendinţă de creştere a inflaţiei care ar putea să dureze.

Perechea euro/dolar a crescut pe piețele internaționale de la 1,2004 la 1,2089 dolari, maxim al ultimelor patru luni. La sfârșitul perioadei, tranzacțiile s-au realizat între 1,2021 și 1,2082 dolari, bursele americane închizându-se la 1,2029 dolari.


Minimul atins de dolar s-a datorat publicării datelor privind piața muncii americane, unde în decembrie au fost create doar 148.000 noi locuri de muncă în timp ce analiștii așteptau 188.000 de angajați net.

Aprecierea monedei unice din ultimele săptămâni ar putea fi frânată de încetinirea ritmului de majorare a inflației din zona euro, care în decembrie a scăzut la 1,4% comparativ cu 1,5% în luna noiembrie.

Analiza cuprinde perioada 2 – 5 ianuarie 2018​.

Radu Georgescu