monitorulcj.ro Menu
Economie

1.500 de locuinţe din Bună Ziua, sub semnul întrebării

Dezvoltatorul imobiliar Carmel Land Development, care trebuia să construiască în cartierul Bună Ziua 1.500 de locuinţe, şi-a cerut insolvenţa. Compania Carmel Land Development, care a anunţat în urmă cu cîţiva ani dezvoltarea unui complex imobiliar cu circa 1.500 de locuinţe în Cluj-Napoca, în urma unei investiţii de 100 de milioane de euro, a depus la Tribunalul Bucureşti o cerere de intrare în insolvenţă. Carmel Land Development face parte din grupul Carmel Internaţional, care a anunţat în 2008 că are un buget de 400 de milioane de euro pentru proiecte rezidenţiale în România. Potrivit wall-street.ro, compania a depus miercurea trecută cererea de intrare în insolvenţă, astăzi fiind termenul de judecată stabilit de tribunal. Reprezentanţii Carmel Land Development nu au dorit să facă nici un fel de comentarii cu privire la această cerere şi nici să dea detalii despre stadiul în care se află proiectele, mai relatează wall-street.ro.

Ar fi trebuit să fie cel mai mare ansamblu de locuinţe

Dezvoltatorul a anunţat în vara anului 2008 că urmează să investească pînă în 2013 circa 400 de milioane de euro în proiecte imobiliare pe piaţa din România, cel mai mare urmînd să fie cel de la Cluj-Napoca. Aici, compania viza construcţia a 1.500 de apartamente, în 24 blocuri de până la 30 de etaje, potrivit planului urbanistic zonal aprobat în 2008 de Consiliul Local Cluj-Napoca. Proiectul Carmel ar fi trebuit să se ridice în sudul cartierului Bună Ziua, pe o suprafaţă de 7,1 hectare, iar primele apartamente ar fi trebuit livrate la începutul anului trecut. „Ansamblul Hill Top este cel mai mare pe piaţa românească, urmând să aibă o suprafaţa construită de 180.000 metri pătraţi, dezvoltat pe un teren de 71.000 metri pătraţi”, arăta Shlomo Grofman, preşedintele Comitetului Executiv al grupului, la vremea respectivă. Investiţia în ansamblul de locuinţe Hill Top urma să se ridice la circa 180 de milioane de euro

Datorii de milioane de lei

Ulterior însă, afacerile companiei au fost afectate de criza financiară, astfel că în 2009, potrivit datelor de pe site-ul Ministerului Finanţelor, Carmel Land Development avea datorii de peste 41 milioane lei. În plus, firma avea de rambursat un împrumut de patru milioane de euro, contractat în 2007 de la Volksbank, potrivit informaţiilor înregistrate la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare, mai scrie wall-street.ro. Dezvoltatorul imobiliar Carmel Investments Group este controlat de investitori israelieni, fiind listat la Bursa de la Tel Aviv. Participaţia majoritară e deţinută de familia Beer, care este implicată în activităţi de comerţ şi investiţii imobiliare. Grupul este prezent pe piaţă românească din anul 2005.