monitorulcj.ro Menu
Economie

Antreprenoriat la feminin | Mariana Rădulescu, One Way: „Ca manager, trebuie să fii un bun psiholog și un bun trainer” (P)

Clujul, al doilea pol de dezvoltare economică și socială din România după capitală, este unul dintre locurile care pot exemplifica modelul „cercului virtuos”. Adică, tradus în termeni populari – „celui ce are i se va da”, în opoziție cu „cercul vicios”, în care „celui lipsit i se va lua”. Modelul demonstrează cum efervescența antreprenorială dă naștere unor noi și noi nevoi de servicii, astfel că noi oportunități apar pe piața bunurilor și servicii.

Mariana Radulescu

Într-un astfel de context a apărut compania profilată de servicii profesionale de curățenie OneWay din Cluj-Napoca. „Afacerea am început-o în 2007, oarecum dintr-o întâmplare”, spune Mariana Rădulescu , proprietara companiei. „Pe timpul facultății am lucrat în diverse locuri pentru a-mi asigura un venit suplimentar, iar, la un moment dat, pe când lucram pentru o companie din domeniul auto, care avea contractat acest serviciu ,  am constatat că cererea de servicii de curățenie este mai mare decât oferta, că erau foarte puține companii de acest fel”.

„Întâmplarea” despre care povestește tânăra întreprinzătoare este, de fapt, momentul sesizării unei oportunități. Oportunitate pe care a exploatat-o cu tot entuziasmul tineresc. „Am făcut rost de bani cât să înființez societatea. Am pus anunțuri pe internet, ne adresam segmentului  rezidențial, oferind servicii de curățenie persoanelor fizice. La început lucram eu cu încă o persoană, eu eram administrator, om de vânzări și, bineînțeles, făceam și curățenie”, rememorează femeia de afaceri începuturile aventurii sale antreprenoriale.


„Primul contract important a venit la sfârșitul anului 2007, când am primit o cerere de ofertă pe e-mail și am rămas surprinsă, pentru că venea de la un centru business, o clădire mare în centrul orașului. Am ofertat, am câștigat licitația”, fixează Mariana Rădulescu momentul lansării afacerii.

Cum a reușit să obțină acest contract? „Atu-ul meu a fost probabil prețul mic, nu prea cunoșteam piața și am oferit prețul cel mai bun”, spune antreprenoarea, adăugând că managerul centrului de afaceri i-a acordat toată încrederea, văzând că este o persoană ambițioasă și că vrea să se afirme pe piața serviciilor. „Atunci am angajat primele șapte persoane. La acel centru de business am curățat după constructori și apoi, o perioadă de câțiva ani, am rămas cu un contract permanent de întreținere zilnică a curățeniei”.


După debutul entuziast, a urmat însă criza economică din 2008. Din fericire, curățenia nu este ceva la care să poți renunța ușor. „Atunci a fost un soi de selecție pe piață și am rămas cu colaboratorii serioși, iar pe cei cu care am rămas am încercat să-i fidelizăm, ne-am optimizat costurile și îmbunătățit serviciile și ne-am adaptat pieței, am mai făcut discount-uri și așa am supraviețuit crizei” Un alt avantaj a fost faptul că nu  am avut nici un grad de îndatorare financiară totul provenind din resurse proprii, aproape tot ce ce câștigam în perioada respectivă reinvesteam în aparaturi și echipamente., explică Mariana Rădulescu care a fost strategia sa pentru depășirea perioadei de criză.

Strategie care s-a dovedit câștigătoare, astfel că, în 2013, compania a reușit să treacă la o nouă etapă de dezvoltare, a câștigat un proiect prin care și-a modernizat tehnologia de lucru cu fonduri europene, astfel că, acum, la zece de la înființare, compania are peste 60 de angajați și o cifră de afaceri de 40 de ori mai mare decât în primul an de activitate, venituri generate de un portofoliu de peste o sută de contracte permanente, încheiate atât cu companii din segmentul industrial cât și office/comercial pe plan local și național.


„Cum a fost acum zece ani? Aveam 24 de ani, eram de dimineața pe șantiere pentru a face curățenie după constructori și ajungeam înapoi acasă la nouă-zece seara. Nu prea am avut viață socială în acea perioadă și nici preocupări ca cele ale tinerilor de vârsta mea”, își amintește Mariana Rădulescu . „Astăzi, tehnologia specifică acestui domeniu a avansat foarte mult, însă resursa principală sunt tot oamenii și calitea acestora pentru a forma o echipă orientată spre succes. Ca manager, trebuie să fii un bun psiholog și un bun trainer pentru a-i motiva să realizeze servicii de cea mai bună calitate”, crede antreprenoarea clujeană.

Pentru viitor, Mariana Radulescu își propune să depășească teritoriul Clujului și să atace segmentul industrial de curățenie la nivel național, dezvoltând astfel cele câteva colaborări pe care le are deja în țară. Totodată, susține ecologizarea permanentă a acestor servicii iar până în anul 2020 își propune să implementeze 100% toate procedurile de curățare ecologică. „Cu pasiune, aproape orice este realizabil”, conchide antreprenoarea.


„Când am început business-ul, nu știam multe lucruri despre el. Fără un know-how solid , am învățat pe parcurs și din greșeli. Am început cu un aspirator cumpărat de la supermarket – care nu era nici măcar unul profesional – și cu câteva materiale de curățenie puse în portbagajul autoturismului meu, dar cu mult entuziasm și covingerea ca voi reuși ce mi-am propus .”