Economie
Aproape două săptămâni cu euro la 4,63 lei
Ieri, a fost a noua ședință consecutivă în care cursul euro a început cu 4,63 lei, una dintre cele mai stabile perioade ale ultimilor luni.
Raportul euro/leu s-a tranzacționat într-un culoar îngust, 4,531 – 4,635 lei, astfel că media a fost stabilită la 4,6332 față de 4,6327 lei, acum două zile.
Cursul dolarului american a scăzut de la 3,9431 la 3,9185 lei, ignorând astfel majorarea dobânzii-cheie de către Rezerva Federală americană. Cotațiile din piață coborau la 3,91 – 3,923 lei.
Moneda elvețiană scădea pe piețele internaționale la 1,164 – 1,17 franci/euro, astfel că media a coborât de la 3,9757 la 3,9642 lei.
După câteva ședințe de ușoară scădere, indicii ROBOR au reînceput să urce. Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobânzilor la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 2,13%, față de 1% la jumătatea lui septembrie. Indicele la șase luni a urcat la 2,32%, cel la nouă luni a stagnat la 2,33% iar cel la 12 luni a urcat la 2,37%.
În regiune, se observă o tendință de apreciere a euro, moneda poloneză fiind tranzacționată între 4,216 și 4,224 zloți iar cea maghiară între 313,7 și 314,7 forinți.
Rezerva Federală din SUA a majorat miercuri dobânda sa de politică monetară la 1,25 – 1,50%, pe fondul creşterii economice şi a stabilizării pieţei forţei de muncă.
Aceasta măsura fusese deja prinsă în prețul dolarului american, astfel că perechea euro/doalr a urcat la 1,1811 – 1,1848, după scăderea de miercuri la 1,1730 dolari.
Deprecierea este pusă pe seama încetinirii ritmului de creștere a inflației din SUA, rată anuală fiind anunțată la 1,7%.
Cu toate acestea, Fed şi-a menţinut estimările privind trei majorări suplimentare ale dobânzii în 2018, respectiv în 2019.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00