monitorulcj.ro Menu
Economie

Condiția ESENȚIALĂ pentru un zbor Cluj-New York. Director Aeroport Cluj: Avem nevoie de investiții de 220 mil. euro. Noi destinații în 2018

Directorul Aeroportului Internațional Avram Iancu Cluj-Napoca, David Ciceo, a vorbit despre investițiile care trebuie făcute pentru dezvoltarea traficului aerian și creșterea numărului de pasageri.

Potrivit lui Ciceo, anul 2017 se va încheia cu depășirea numărului de 2,7 milioane de pasageri.

"E un record. Este cel mai bun an din istoria aeroportului. Bineînțeles, că acest «cel mai bun an» reprezintă rodul multor ani de muncă din partea întregului colectiv, un efort deosebit din partea Consiliului Județean Cluj, ca investiții. Dar a fost și un efort managerial și de marketing extrem de important. Dacă în 1996 aveam 32.000 de pasageri și nimeni nu dădea speranțe Clujului ca aeroport internațional, iată că 75% este trafic internațional. Este cel mai bun an pentru aeroportul Cluj, este cel mai bun an și pentru România pentru că anul acesta traficul aerian în România depășește numărul populației. În România vom avea peste 21 de milioane de pasageri în total. Un efort extraordinar să avem aproape un milion de pasageri în plus față de 2016, din punct de vedere operațional, securitate. 2017 a început cu noi destinații Malta, Stockholm, Larnaca, Nisa, Hamburg, Constanța și Frankfurt. În 2017 am avut două noi destinații turistice, este vorba de Salonic și Hurghada, s-a reluat Egiptul. Operatorii aerieni garantează că turismul este sigur în acest moment în Egipt. Tot mai puțini clujeni merg cu autobuzele și microbuzele la Budapesta. Noi avem un portofoliu de 46 de destinații, Budapesta aproximativ 100. Suntem deosebiți de bucuroși că printr-un efort deosebit de extraordinar într-o competiție în creștere am reușit să se vorbească despre Aeroportul Cluj în această regiune. În această regiune se vorbește de aeroporturile Budapesta, Cluj și București. Ca să putem asigura 46 de destinații, ca să putem asigura 3 milioane de pasageri, am luptat cu competiția, am atacat mai multe hotărâri de Consiliu Județean Mureș în justiție pentru că ei finanțau ilegal aeroportul", a declarat, joi, directorul aeroportului clujean la un post de radio.


Investiții, investiții și iar investiții

Ciceo mai spune că aeroportul trebuie să intre într-o nouă etapă de dezvoltare în perspectiva atigerii în 2030 a unui trafic de 7 milioane de pasageri. Mai mult, din cauza lipsei locurilor de parcare pentru aeronave, traficul pe aeroport a fost restricționat.

"Astăzi au început deja lucrările de reparații la pista veche. Se folosește în prezent ca și cale de rulare. Am finalizat trei locuri de parcare, au început lucrările pentru încă trei locuri de parcare. Cel mai prost stăm în momentul de față cu locurile de parcare. Avem 10-12 locuri de parcare și în funcție de dimensiunea aeronavelor care aterizează. Am avut săptămâna trecută momente când nu am avut niciun loc liber de parcare. Din păcate, până în primăvară când vom da în folosință cele trei locuri noi, suntem nevoiți temporar să restricționăm traficul și să mai refuzăm avioane din cauza lipsei locurilor de parcare. Din primăvară, vom avea încă trei locuri de parcare. Noi avem un plan de dezvoltare. 7 milioane de pasageri până în 2030. Avem nevoie de un nou terminal, sperăm, odată cu finalizarea devierii râului Someș, să extindem la 3400 de metri pista. Ceea ce înseamnă că vom avea zboruri directe Cluj-New York. Un zbor Cluj-New York ne-ar mări aria de acoperire. Ne așteptăm să vină din Sibiu, Brașov, Suceava, să vină din zone îndepărtate pentru un astfel de zbor, pentru care matematic există potențial, suntem convinși că va fi un zbor rentabil. În primăvară vom avea două noi porți de îmbarcare la etaj pe extern. Prin munca noastră, am estimat această creștere și acest terminal care duce până la 3 milioane de pasageri sau chiar mai mult a fost proiectat și gândit când aveam 200.000", a mai spus Ciceo.


12 ani, 220 de milioane de euro

Directorul Aeroportului Internațional Cluj estimează că în următorii 12 ani Consiliul Județean și Aeroportul vor trebui să investească aproximativ 220 de milioane de euro pentru creșterea prognozată a traficului.

"Prognozele pentru 2030 sunt realiste, prudente, este cel mai important în acest moment să demarăm etapa următoare de dezvoltare. Pentru 2018 înseamnă o cale de rulare total nouă, de aproximativ 1200 de metri, anul viitor să demarăm proiecte pentru un nou terminal care să aibă o suprafață de aproximativ 3 hectare, căi de rurale și parcări pentru aeronave. Este un plan de investiții de aproximativ 180 de milioane de euro. Noi estimăm că ar trebui să investească Consiliul Județean și Aeroportul în următorii 12 de ani aproximativ 220 de milioane de euro. Partea bună este că aeroportul este pe profit. Anul acesta am plătit 1,8 milioane lei impozit pe profit. Majoritatea investițiilor se pot face din venituri proprii, mai ales dacă am accesa credite de la Banca Europeană de Investiții. Eu consider că dacă am putea accesa astfel de credite, aceste investiții s-ar putea realiza integral din venituri proprii ale aeroportului. La sfârșitul anului 2020 ar trebui să existe acest nou terminal", a mai spus acesta.


Ciceo a vorbit și despre starea noii piste: "Pista de la Cluj este cea mai bună din România. Se zboară în deplină siguranță. Problemele care sunt absolut minore. Sunt absolut în limita de siguranță. La fel se întâmplă pe toate pistele din lume. În acești patru ani foarte riguros s-a făcut urmărirea comportării în timp a pistei și lucrărilor, a neconformităților care au fost stabilite real la data dării în exploatare și nu există absolut nicio problemă. În 2013, CJ Cluj a făcut o expertiză din care a rezultat că lucrările sunt în conformitate cu proiectul, respectă absolut toate standardele de siguranță. Pe pista nouă, în 4 ani, au fost peste 100.000 de mișcări. O mișcare reprezintă o aterizare sau o decolare".

Cât despre intermodal: "Noi sperăm să reluăm acest proiect. Este un proiect foarte bun, foarte important. Este obligatoriu să ne conectăm de calea ferată. Sperăm ca CFR-ul să fie mult mai deschis. Le-am demonstrat matematic, Gara Someșeni, noi le-am aduce cel puțin 500.000 de pasageri care nu îi au, venituri pentru CFR. Am avut un audit al Comisiei Europene pentru că am primit aproape un milion de euro finanțare de la Comisia Europeană pentru acest proiect și au constatat că este totul corect și este un proiect foarte bun pentru comunitate. O să reluăm discuțiile la Ministerul Transporturilor pentru realizarea acestui proiect, mai ales având în vedere prognozele pentru 7 milioane de pasageri".


Noi destinații

În ceea ce privește noile destinații pentru 2018, David Ciceo a dezvăluit: "Am reușit cu eforturi deosebite să avem de anul viitor Atena, dar nu avem Viena, care era un zbor tradițional. Spre Atena se va zbura din luna martie. Dar muncim în acest sens și sperăm să reluăm acest zbor. Suntem în discuții cu Qatar Airways pentru Doha, mai avem și altele".