Economie
Euro și indicii ROBOR au revenit pe creștere
Leul s-a rupt ieri din nou de celelalte monede din regiune, revenind pe o pantă descendentă față de euro iar indicii ROBOR au reînceput să crească.
Respingerea moțiunii de cenzură „PSDragnea, în campanie mumă, la putere ciumă", inițiată de PNL, USR şi PMP nu a impresionat piața valutară, care nu se aștepta la un succes a acesteia.
Cursul euro a crescut de la 4,6497 la 4,6546 lei, foarte apraope de maximul istoric de 4,6551 lei, atins marți. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,649 – 4,658 lei iar cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,653 – 4,656 lei.
Media dolarului american a scăzut de la 3,9565 la 3,9306 lei, ca o consecință a faptului că piețele din SUA erau închise cu ocazia Zilei Recunoștinței iar investitorii preferaseră să își acopere pozițiile. Cotațiile din piață au coborât la 3,927 – 3,937 lei.
Moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,159 – 1,163 franci/euro, astfel că media ei a crescut de la 3,9987 la 4,0083 lei.
Perspectivele economiei românești și ale pieței monetar-valutare nu sunt roze, dacă avem în vedere ultimul raport al analiștilor grupați în CFA România.
Astfel, încrederea în economie a scăzut în luna octombrie, faţă de septembrie, pentru a cincea lună consecutiv, și a ajuns la 43,4 puncte (cea mai scăzută valoare din aprilie 2013).
Majoritatea analiștilor prognozează o scădere a leului, valoarea medie a euro fiind estimată pentru orizontul de 6 luni la 4,6421, respectiv la 4,6817 pentru cel de 12 luni.
De asemenea, raportul CFA România estimează un parcurs ascendent și pentru indicii ROBOR. Ieri, cel la trei luni urca la 2,15%, cel la șase luni la 2,29%, cel la nouă luni la 2,32% iar cel la 12 luni la 2,36%, evoluție care va afecta bugetele celor care au luat credite.
Pereche euro/dolar a început să crească încă de miercuri seară, după publicarea unor indicatori din SUA dezamăgitori privind vânzările de bunuri de folosință îndelungată din octombrie, respectiv starea de spirit a gospodăriilor în noiembrie. Euro a urcat ieri până la 1,1856 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00