Economie
Carburanţii s-au SCUMPIT din nou: motorina şi benzina au ajuns la 5,2 lei/litru, GPL-ul la 2,4 lei
Preţurile la pompă au urcat din nou, ajungând vineri la 5,2 lei/litru pentru motorină şi benzină (faţă de 5,05 lei/litru în zilele anterioare) şi la 2,4 lei/litru pentru gazul petrolier lichefiat (GPL), faţă de 2,2 lei/litru. Şoferii cred că aceste scumpiri sunt „gaz pe focul tensiunilor politice”.
„De data asta, nu mai au niciun motiv să scumpească, a trecut şi efectul accizelor, iar petrolul n-am auzit să crească prea mult. Cred că ori au văzut că rezistăm la două şocuri şi au zis că mai ducem unul, ori au vrut să pună gaz pe foc în zilele astea cu lupte politice”, a afirmat un şofer pe TIR din Bucureşti.
El a reamintit că premierul Mihai Tudose şi ministrul Finanţelor, Ionuţ Mişa, le promiseseră şoferilor că se va relua programul de returnare a unei părţi din accize dacă preţurile vor creşte în urma majorării accizelor, însă s-a arătat sceptic în legătură cu această facilitate.
În şedinţa din 30 august, Guvernul a aprobat Ordonanţa de modificare a Codului Fiscal şi majorarea accizelor pentru benzină şi motorină gradual, în două etape: cu 0,16 lei/litru, începând cu 15 septembrie 2017, şi cu încă 0,16 lei/litru, începând cu 1 octombrie 2017, niveluri valabile până în anul 2022, inclusiv.
Din momentul anunţării, preţurile carburanţilor au crescut la pompă în două tranşe, majorările fiind de până la un leu, şi după 1 octombrie a fost depăşit pragul de 5 lei/litru. Acum, preţurile au ajuns la 5,2 lei/litru, iar pe fondul scumpirilor şi la GPL companiile de taximetrie din Bucureşti care au tarife de 1,39 lei/km pregătesc najorarea acestor tarife până la 1,70 lei/km.
Transportatorii profesionişti, care sunt şi cei mai mari consumatori de carburanţi, au ameninţat cu proteste şi au avertizat că vor alimenta dinafara ţării dacă nu li se va restitui o parte din acciză. „În lipsa dialogului constructiv şi la presiunea absolut firească a firmelor de transport, probabil doar prin ample manifestări publice se pot rezolva aceste situaţii, iar transportatorii sunt oricând gata să reînceapă acţiunile de protest în toată ţara, după modelul celor organizate în 2016 din cauza tarifelor RCA”, au avertizat patronatele de profil.
Reprezentanţii transportatorilor estimează că, pentru un camion, o singură alimentare reprezintă un efort financiar suplimentar de 450 de lei faţă de perioada dinaintea majorării accizelor. (Mediafax)