monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Euro la un nou maxim al ultimilor cinci ani

Perechea euro/leu a continuat să fluctueze în jurul rpagului de 4,6 lei, atingand un nou maxim, în timp ce dolarul și francul elvețian au recuperat mult din terenul pierdut anterior.

Euro se tranzacționa între 4,597 și 4,602 lei, astfel că media lui a urcat la 4,5991 lei, față de 4,5990 lei, în ședința de marți. Cotațiile de la ora 14:00 erau de 4,597 – 4,6 lei. Reamintim că maximul istoric atins de euro a fost de 4,6481 lei, în 3 august 2012, în plină criză politică provocată de referendumul demiterii fostului președinte Băsescu.

Cursul dolarului american a urcat de 3,8912 la 3,9171 lei, maxim al ultimelor două luni. Cotațiile din piață fluctuau între 3,9 și 3,922 lei.


La rândul ei, moneda elvețiană se aprecia pe piețele internaționale la 1,142 – 1,146 franci/euro, ca o consecință a menținerii unui nivel mai ridicat al aversiunii față de risc. În aceste condiții media a crescut de la 4,0091 la 4,0183 lei.

Pe piața monetară se observă un proces de creștere a dobânzilor la credite, ceea ce înseamnă că românii vor scoate, în curând, mai mulți bani din buzunar la plata ratelor. De la 0,92%, la începutul lui septembrie, indicele ROBOR cu scadenţă la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a crescut ieri la 1,25%, iar indicele ROBOR la 6 luni, folosit în calculul dobânzilor la creditele ipotecare, a urcat la 1,35%.


Aversiunea față de risc afecta monedele din regiune, care se depreciau comparativ cu euro. Cea poloneză creștea la 4,284 – 4,307 zloți iar cea maghiară la 311 – 312 forinți.

Cotaţiile euro scădeau la 1,1731 – 1,1795 dolari. Această evoluție era cauzată de mai mulți factori, precum schimburile de replici între Coreea de Nord și Administrația Trump sau negocierile pentru formarea unui nou guvern în Germania, care sunt purtate de CDU-CSU cu Partidul Liberal și Verzii.


Însă „grosul" aprecierii dolarului este rezultatul declarațiilor președintei Rezervei Federale americane, Janet Yellen, care a declarat că există spațiu pentru o nouă majorare a dobânzii-cheie până la finalul anului.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00​

Etichete: euro leu maxim