monitorulcj.ro Menu
Economie

Românii, proprietarii săraci ai Europei

Țara noastră are cei mai mulți proprietari de locuințe, dar și cu cele mai aglomerate gospodării din Uniunea Europeană

Romanii locuiesc in gospodarii supraaglomerate

România se află pe primul loc în topul statelor din Uniunea Europeană în ceea ce privește ponderea populației care locuiește în proprietăți deținute, fiind totodată și țara în care jumătate din populație trăiește în gospodării supraaglomerate.

Românii au, spre deosebire de alte popoare un cult al prorietății foarte ridicat. La noi e aproape de neconceput pentru o tânără familie să nu aibă locuința proprie, motiv pentru care proaspeții căsătoriți se îndatorează la bănci pentru zeci de ani, în timp ce în țări precum Elveția și Germania, jumătate dintre locuitori stau cu chirie.


Astfel, la nivelul anului 2015, 96% din populația României are domiciliul în imobile achiziționate, numărul proprietarilor români cunoscând o creștere ușoară față de anul anterior. "Deși este recunoscut faptul că pentru România, achiziția unei locuințe reprezintă un obiectiv important, creșterea numărului de imobile achiziționate a crescut ușor în ultimii ani și datorită programelor guvernamentale de tipul Prima Casă și a facilitării proceselor de obținere a unui credit ipotecar. Bineînțeles, acest lucru se remarcă și pe platformele imobiliare, unde 65% dintre anunțurile listate vizează vânzarea proprietăților", a declarat Maarten Deboo, CEO-ul companiei care a redactat studiul, pe baza detelor Eurostat.

Ar trebui să fie semne de bogăție…

Numărul de proprietari nu indică un nivel de trai ridicat, relevant fiind spațiul pe care îl are la dispoziție fiecare persoană.


Potrivit studiului, peste 49% dintre români locuiau în perioada de referință în gospodării supraaglomerate, acest procent cunoscând o scădere față de nivelul din 2014 (52,3%). În comparație, la nivelul țărilor membre ale Uniunii Europene, doar 16,7% din populație locuia în aceste condiții, arată datele unui studiu recent.

Astfel, dacă în 2014, 52,3% din populația României locuia în gospodării supraaglomerate, un an mai târziu, ponderea acesteia a scăzut ușor până la 49,7%, dar ocupă în continuare primul loc în această categorie la o distanță semnificativă de Polonia (43,4%). La polul opus, 12 dintre statele membre ale UE au înregistrat cele mai scăzute rate de supraaglomerare, de sub 10%, cel mai bun procentaj fiind obținut de Cipru, cu doar 1,4% din populație regăsindu-se în această situație.


Rezultatele studiului Eurostat arată că cea mai mare parte a populației din România locuiește în case unifamilale, preferințele lor fiind urmate de apartamente.Cel mai mic procent este atribuit locuințelor de tip duplex.

Cu toate acestea, în România, rata supraaglomerarării în rândul locuitorilor expuși riscului de sărăcie (persoanele care locuiesc în gospodării în care venitul echivalent disponibil pe persoană este sub 60% din venitul național mediu), a scăzut în 2015 față de 2014, de la 66,6% la 61,7%.


Majoritatea banilor românilor merg în contul locuință

Veniturile mici ale românilor, raportate la cele înregistrate în majoritatea statelor din UE, fac ca deținerea sau închirierea unei locuințe să mănânce aproape jumătate din banii câștigați într-o lună de o familie. Rezultatele Eurostat arată că 11,3% din populația statelor din Uniunea Europeană alocă cel puțin 40% sau mai mult din venitul lor disponibil pe adult pentru cheltuielile gospodăriei. În acest sens, cele mai mari cheltuieli au fost generate de chiriași, în timp ce costurile cele mai scăzute au fost înregistrate de cei ce dețin o locuință fără grija unui credit. Pe plan local, în 2015, aproape 16% din populația României a cheltuit peste 40% din veniturile lunare pe costurile aferente locuinței.

Preţurile apartamentelor, în creştere continuă la Cluj-Napoca

Pretențiile vânzătorilor de locuințe au continuat să se majoreze şi în februarie la Cluj, potrivit unei analize imobiliare. Suma medie solicitată de proprietari pentru apartamentele scoase la vânzare în Cluj-Napoca, a consemnat o creștere de0,2% în februarie (de la 1.257 la 1.259 de euro pe metru pătrat util), situându-se astfel cu 6,2% peste ni velul din urmă cu un an (respectiv 1.186 de euro pe metru pătrat). Apartamentele vechi s-au apreciat luna trecută cu 0,5% (de la 1.306 la 1.312 euro pe metru pătrat util), iar cele noi cu 0,3% (de la 1.172 la 1.176 de euro pe metru pătrat).