monitorulcj.ro Menu
Economie

De ce angajaţii români au salarii de şase ori mai mici decât nemţii

Un angajat din România are o productivitate cu 40% mai scăzută decât media înregistrată la nivelul statelor UE, în timp ce productivitatea angajaţilor germani este cu 6% peste media UE. Cu toate acestea, salariile angajaţilor din România sunt de peste şase ori mai mici decât în Germania, scrie Adelina Mihai, în editorialul său din Ziarul Financiar.

Productivitate pe angajat in Romania

Angajaţii români au înregistrat cea mai mare creştere a productivităţii muncii din Uniunea Europeană în ul­timul deceniu, de la un indice al productivităţii mu­n­cii de 34,2 în anul 2005 (faţă de media statelor UE de 100) la 59,4 în 2015 (din 100 - media UE), arată datele Eu­rostat, biroul de statistică al Uniunii Euro­pene. În acelaşi interval, productivi­tatea angajaţilor germani a scăzut uşor, de la un indice de 108,5 în 2005 la unul de 106 în 2015.

Cu toate acestea, deşi argumentul productivităţii scăzute a muncii din Ro­mânia este cel mai frecvent invocat de unii reprezentanţi ai mediului de afaceri atunci când se vorbeşte despre creşterile de salarii „forţate“ de guvern prin creşterea salariului minim pe economie, statisticile arată că productivitatea angajaţilor români a crescut, dar decalajele salariale nu s-au atenuat cu acelaşi ritm. Astfel, în prezent, un angajat român câştigă, în medie, circa 2.000 de lei net pe lună (cca 450 de euro), de cinci ori mai puţin faţă de salariul mediu din statele Uniunii Europene. Comparativ cu angajaţii din Germania, românii câştigă de 6,4 ori mai puţin, iar faţă de angajaţii din Franţa românii câştigă de 4,8 ori mai puţin.