Economie
Dolarul s-a urcat în acceleratul de 4,30
Speranţele puse de investitori în faptul că procesul de creştere şi consolidare al economiei americane început sub administraţia Obama va continua şi sub conducerea noului preşedinte Donald Trump, au împins dolarul spre noi maxime.
După o scurtă consolidare la 4,24 lei, cursul dolarului a crescut în 24 noiembrie la un nou maxim istoric de 4,2659 lei, cotaţiile din piaţă atingând un vârf de 4,2920 lei. La finalul perioadei analizate media a fost stabilită la 4,2608 lei, într-o şedinţă în care moneda americană a fluctuat între 4,248 şi 4,282 lei.
Fluctuaţiile cursului euro au fost reduse, 4,5093 – 4,5150 lei, cel de la sfârşitul intervalului fiind stabilit la 4,5147 lei, când leul a făcut notă discordantă faţă de celelalte monede din regiune, care se apreciau. Tranzacţiile s-au realizat între 4,508 şi 4,516 lei, cu închiderea la 4,513 – 4,516 lei.
Principalele pericole pentru leu din următoarele săptămâni sunt reprezentate de reapariţia aversiunii faţă de risc, care va pune sub presiune pieţele şi monedele emergente. La aceasta se va adăuga percepţia investitorilor faţă de măsurile populiste luate înaintea alegerilor parlamentare sau de modul în care va fi format viitorul guvern politic.
De altfel, Banca Mondială avertiza recent că alegerile parlamentare sporesc riscul creşterii cheltuielilor suplimentare şi a încetinirii implementării reformelor structurale. Pe termen mediu este nevoie de o reechilibrare a politicilor fiscale.
Moneda elveţiană s-a tranzacţionat pe pieţele internaţionale între 1,07 şi 1,076 franci/euro. Stabilitatea s-a reflectat şi în cazul cursului, care a fluctuat între 4,1990 şi 4,2078 lei.
Perechea euro/dolar a scăzut în 24 noiembrie, după publicarea unor date economice pozitive din SUA, până la 1,0518 dolari, minim care nu a mai fost atins din martie 2015.
La finalul perioadei, euro a fluctuat între 1,0539 şi 1,0627 dolari, uşoara creştere datorându-se faptului că investitorii americani se aflau în mini-vacanţa prilejuită de sărbătoarea de Thanksgiving.
În opinia traderilor, Comitetul de politică monetară al Rezervei Federale americane (FOMC) nu are motive să amâne majorarea dobânzii sale cheie la jumătatea lunii viitoare. Această decizie a fost deja înglobată de dolar însă acum se iau în calcul următoarele majorări, având în vedere o țintă a dobânzii-cheie de 1,4 – 1,5% până la finalul anului viitor.
Înmulțirea plasamentelor în monedă americană a produs o scădere a prețului unciei de aur care a atins un minim al ultimelor zece luni de 1.171 dolari.