monitorulcj.ro Menu
Economie

RAPORT: Cluj, cel mai profitabil județ din România/FOTO

Județul Cluj se află pe primul loc în clasamentul firmelor profitabile din România, după municipiul București, 4.019 firme din 71.602, câte sunt înregistrate, fiind profitabile, ceea ce reprezintă 5,61% din companiile clujene, în condițiile în care media pe țară este de 4%.

Cluj panorama sursa foto cluj travel

O firmă care îndeplinește criteriile de profitabilitate este pe piață de cel puțin doi ani, a înregistrat profit, nu are datorii la bugetul de stat, are cifre de afaceri de peste 100.000 de lei și istoric pozitiv de plată.

“Grupul select al firmelor profitabile constituie motorul economiei românești, o economie care înregistrează în acest an cea mai rapidă creștere din Europa Centrală și de Sud-Est. Profitul acestor firme reprezintă 92% din profitul total obținut de companiile din România. Cifra de afaceri totală a acestor firme înseamnă 41% din cifra de afaceri înregistrată de toate companiile din țară. De asemenea, 1 angajat din 3 (33%) lucrează la aceste companii”, se arată într-un raport.


Potrivit sursei citate, una din cinci firme profitabile din România se află în București (14.164 firme -20,24%), aici fiind înregistrate și cele mai multe firme din România (266.635 firme). Urmează județele Cluj (4,019 firme - 5,74%), Timiș (3,307 firme - 4,73%), Brașov (2.675 de firme - 3,82%) și Constanța (2.576 de firme - 3,68%). De partea cealaltă, județele Mehedinți (336 de firme- 0,48%), Giurgiu (442- 0,63%) și Teleorman (505- 0, 72) au cele mai puțin profitabile companii din România.

Cele mai multe firme profitabile, raportat la numărul de firme înregistrate într-un județ, se află în județele Covasna (6,72% din firmele înregistrate aici sunt profitabile, adică 762 de firme), Mureș (6,44%, adică 2.129 firme), Harghita (6,31%, adică 1.302 firme) și Sibiu (6.11%, adică 1.728 firme). În coada acestui clasament se află județele Mehedinți (2,33% - 336 firme) și Teleorman (2,94% - 505 firme).


Clasamentele profitabilității sunt alcătuite pe baza unui set strict de criterii, pe care le îndeplinesc companiile din grupul select de 4% firme profitabile din România.

Criteriile care au fost luate în calcul pentru stabilirea celor mai profitabile companii sunt:
au cifra de afaceri peste 100.000 lei
sunt pe profit
au vechime în piața de peste 2 ani
nu au datorii la bugetul de stat
au istoric pozitiv de plată
au credit scor cu risc mic sau normal
au lichidare curentă mai mare de 1.0
au rentabilitatea capitalului mai mare de 20%


Raportul mai evidențiază faptul că industria manufacturieră (14,28 miliarde de lei), comerțul (12,63 miliarde de lei), instituții financiare (5,43 miliarde de lei), transporturi (4,47 miliarde de lei) construcții și imobiliare (4,39 miliarde de lei) sunt cele mai profitabile domenii de activitate din România.