monitorulcj.ro Menu
Economie

Ministrul Finanţelor infirmă dublarea CAS pentru angajaţi

Ministrul Finanțelor, Anca Dragu, a infirmat, miercuri că instituția pe care o conduce ar avea în vedere o creștere a taxelor și impozitelor pentru angajați.

Ministrul Finanţelor infirmă dublarea CAS pentru angajaţi

„Nu avem în vedere o asemenea măsură. Eu, ca ministru al Finanţelor, nu am în vedere o asemenea măsură. Solicitarea mea a fost foarte clară - aceea de a găsi soluții de simplificare şi debirocratizare, pentru crearea unor condiţii mai bune pentru desfăşurarea activităților economice. După cum am spus, predictibilitatea fiscală e foarte importantă în actul guvernamental şi pentru activitatățile economice. Eu nu renunţ la acest principiu!”, a dat asigurări ministrul finanțelor, Anca Dragu, la Digi24.

Guvernul vrea să transfere povara fiscală de la angajator la angajat, potrivit unui proiect de modificare a Codului fiscal. Cele mai mari schimbări ar fi la contribuţiile de asigurări sociale. Un angajat ar urma să achite contribuiţii la pensie de două ori mai mari decât acum, în vreme ce contribuţiile pentru sănătate vor urca de la 5,5 la 8,9% din salariu.


„Este vorba numai şi numai de simplificări şi procese de debirocratizare, în niciun caz nu va creşte povara fiscală, nu va creşte vreo taxă sau vreun impozit, fie că este vorba de persoane fizice, persoane fizice autorizate sau persoane juridice”, a subliniat Anca Dragu, ministrul Finanțelor.

Citeşte şi:


CAS ar putea creşte de la 10,5% la angajat şi 15,8% la angajator, la 21,7% la angajat