monitorulcj.ro Menu
Economie

Ploaia a înmuiat euro

Moneda naţională a avut o evoluţie calmă faţă de euro, iar dolarul american şi francul elveţian au crescut.

Ploaia a înmuiat euro

Cursul euro a fost stabilit la 4,4771 lei faţă de 4,4770 lei, la finalul săptămânii trecute. Piaţa valutară s-a deschis la 4,4790 lei, aproape de închiderea de vineri, culoarul de tranzacţionare reducându-se la 4,4760 – 4,48 lei. Cotaţiile de la ora 14:00 erau de 4,4760 – 4,4790 lei.

Analiştii consideră că leul se află sub presiune, din cauza riscurilor de derapaje fiscale în an electoral dar şi a legii dării în plată, care ar putea crea presiuni asupra portofoliilor băncilor comerciale, motiv pentru unii investitori să îşi retragă capitalurile din piaţa locală a titlurilor de stat.


Cursul dolarului american a crescut, în a treia şedinţă consecutivă, de la 3,9704 la 3,9807 lei, cotaţiile din piaţa valutară fluctuând între 3,975 şi 3,987 lei.

Media monedei elveţiene, care se tranzacţiona pe pieţele internaţionale între 1,097 şi 1,099 franci/euro, a crescut de la 4,0661, minimul ultimelor aproape şapte săptămâni, la 4,0814 lei.


În regiune, presiunea exercitată asupra monedei poloneze, care s-a manifestat săptămâna trecută, s-a amplificat, iar aceasta a scăzut faţă de euro la 4,361 – 4,396 zloţi. Moneda maghiară continuă să fluctueze în jurul valorii de 310 forinţi/euro, nivel considerat suport de către banca centrală a Ungariei, ea fluctuând între 310,4 şi 311,1 forinţi.

Perechea euro/dolar se va afla în balans până miercuri seară, când se va încheia şedinţa Comitetului de politică monetară a Rezervei Federale americane (FOMC). În aceste condiţii flcutuaţiile euro s-au limitat la 1,1224 – 1,1261 dolari.


Atrage atenţia, declaraţia recentă a lui Ewald Nowotny, guvernatorul băncii centrale a Austriei, membru al conducerii BCE. Acesta a declarat că zona euro are nevoie de rate negative ale dobânzii, care să ajute la revenirea economiei. Reamintim că BCE a menţinut costul finanţării pentru bănci la 0% le percepe acestora o dobândă de 0,4% pentru banii pe care îi depozitează la banca centrală.

Sunt folosite date și informații disponibile până la oră 14:00.