monitorulcj.ro Menu
Economie

Salariul mediu net, în creştere. Care sunt sectoarele cu cele mai mari majorări

În luna februarie, salariul mediu net a crescut faţă de luna ianuarie, arată un studiu publicat miercuri de Institutul Naţional de Statistică (INS). În câteva domenii de activitate, majorările salariale au fost semnificative.

Salariul mediu net, în creştere. Care sunt sectoarele cu cele mai mari majorări

În luna februarie 2016, câştigul salarial mediu nominal brut a fost de 2.693 lei, cu 0,2% mai mare decât în luna ianuarie 2016. Câştigul salarial mediu nominal net a fost de 1.950 lei, în uşoară creştere faţă de luna precedentă cu 7 lei (0,4%). Potrivit unui raport INS, valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu nominal net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice) (5148 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (1154 lei).

Comparativ cu luna februarie a anului precedent, câştigul salarial mediu nominal net a crescut cu 12,7%. Indicele câştigului salarial real faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent a fost de 115,8%.


În majoritatea sectoarelor, salariul mediu a crescut

“În luna februarie 2016, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a fost mai mare decât în luna precedentă ca urmare a acordării primelor ocazionale (inclusiv prime trimestriale, anuale sau pentru performanţe), drepturilor în natură şi ajutoarelor băneşti, plăţii sumelor din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv tichete de masă şi tichete cadou). De asemenea, câştigurile salariale medii nete din luna februarie au fost mai mari comparativ cu luna precedentă ca urmare a realizărilor de producţii ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte)”, se arată în documentul INS.

Domeniile cu cele mai mari majorări salariale

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în fabricarea produselor din tutun (32,3%); între 4,5% şi 6,5% în activităţi de editare, activităţi de producţie cinematografică, video şi de programe de televiziune, prelucrarea lemnului, fabricarea produselor din lemn şi plută, cu excepţia mobile, activităţi profesionale, ştiinţifice şi tehnice, transporturi pe apă, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, silvicultură şi exploatare forestieră; între 2,5% şi 4,5% în telecomunicaţii, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, repararea, întreţinerea şi instalarea maşinilor şi echipamentelor, activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii, cercetare-dezvoltare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal.