monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro atinge un nou maxim din februarie, iar francul elveţian urcă la un nou record istoric

Moneda naţională a continuat să se deprecieze în prima parte a sesiunii, astfel că BNR a anunţat pentru francul elveţian un nou record istoric, de 3,5396 lei/franc, iar pentru euro referinţa a urcat la maximul din ultimele patru luni şi jumătate, la 4,2635 lei/euro.

Paritatea de referinţă afişată pentru francul elveţian a crescut cu 2,97 bani, de la 3,5099 lei/franc vineri, când atinsese de asemenea un nivel record.

 

În raport cu euro, cursul se situează la cel mai înalt nivel din 11 februarie, când banca centrală a anunţat o referinţă de 4,2649 lei/euro. Comparativ cu nivelul de vineri, de 4,2291 lei/euro, cursul de luni este cu 3,44 bani mai mare.

Leul s-a depreciat şi în raport cu moneda americană, iar referinţa a urcat cu 2,44 bani, de la 2,9734 lei/dolar la 2,9978 lei/dolar. Dolarul nu a mai fost cotat atât de sus din 16 martie, când BNR a anunţat un curs de 3,0019 lei/dolar.

Moneda naţională s-a depreciat încă de la începutul sesiunii interbancare de luni, iar cursul a urcat peste 4,27 lei/euro în prima parte a zilei.

Valutele din regiune au înregistrat scăderi de până la 0,4%, ca urmare a deprecierii puternice a euro faţă de dolar şi faţă de francul elveţian, încrederea investitorilor în moneda unică fiind afectată de amânarea următoarei tranşe din finanţarea externă acordată anul trecut Greciei de UE.

În debut, schimburile se perfectau la 4,2350 - 4,2400 lei/euro, iar în prima parte a zilei cursul a atins un maxim de 4,2725 lei/euro.

Ulterior însă, corecţia s-a temperat, pe fondul unor vânzări de valută ale unor jucători străini, care sunt încrezători că statul elen va impune măsurile de austeritate şi privatizările impuse de instituţiile financiare internaţionale.

În jurul orei 13:00, schimburile se perfectau la 4,2640 - 4,2650 lei/euro.

Dobânzile practicate de băncile comerciale pentru plasamentele cu scadenţa la o zi au coborât de la 2,74 - 3,24% la 2,68 - 3,58%, iar randamentele pentru sumele plasate la o săptămână au urcat uşor, de la 3,16 - 3,66% la 2,68 - 3,18%. Conform Agerpres.