monitorulcj.ro Menu
Economie

Cum poate un român să îngheţe cursul la care a luat creditul

Decizia Tribunalului Bucureşti care obligă o bancă să „îngheţe” cursul leu-franc elveţian la valoarea din momentul semnării contractului, în cazul unui client care a dat în judecată banca, este un precedent şi pentru alte credite la alte bănci, afirmă avocatul Codruţ Avram, cel care a câştigat procesul.

Avocatul a afirmat că unul dintre aspectele care au condus la câştigarea procesului a fost faptul că în contractul de împrumut nu erau prevăzută şi o prognoză a riscului de creştere a valorii francului elveţian, monedă în care clienta lui a făcut creditul, relatează gandul.info.

"Niciun moment nu s-a solicitat sistarea plăţii ratelor, clienta dorind să plătească ratele respective şi în timpul procesului", a afirmat avocatul Codruţ Avram.


Potrivit acestuia, clauzele din contarctul clientei sale sunt similare altor clauze din contractele altor bănci. "Această decizie poate fi un precedent şi pentru alte credite la alte bănci, indiferent de monedă", a mai spus el.

Potrivit acestuia, în cazul în care nu există niciun fel de deschidere la negociere, "instanţa este singura soluţie şi, din păcate, unica în prezent" pentru cei care şi-au luat credite înainte de criză.