monitorulcj.ro Menu
Economie

Dolarul şi-a tras răsuflarea

După şase şedinţe consecutive de creştere, în care a atins noi maxime istorice, cursul dolarului american a scăzut de la 4,2059 la 4,1796 lei.

Deprecierea dolarului s-a datorat întoarcerii raportului său faţă de euro spre 1,07. Pe piaţa locală, tranzacţiile s-au realizat între un nou maxim istoric de 4,232 lei, urmat de o scădere la 4,153 lei.

Cursul euro a coborât de la 4,4444 la 4,4360 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat, din nou, într-un culoar foarte îngust, cuprins între 4,4330 şi 4,4450 lei. La ora 14:00 cotaţiile erau de 4,4350 – 4,4380 lei.


Media monedei elveţiene a scăzut de la 4,1794 la 4,1690 lei, în timp ce pe pieţele internaţionale ea fluctua faţă de euro între 1,062 şi 1,067 franci.

Monedele din regiune se apreciau la rândul lor faţă de euro, cea poloneză la 4,12 – 4,141 zloţi iar cea maghiară la 302,8 – 304,4 forinţi.


Perechea euro/dolar a scăzut ieri dimineaţă până la 1,0495 dolari, nivel care nu mai fost atins din ianuarie 2003, după care euro a crescut până la 1,0684 dolari, pentru a se stabiliza apoi în jurul pragului de 1,06 dolari. Faţă de începutul anului deprecierea monedei unice este peste 13%.

Aprecierea spectaculoasă a dolarului este susţinută de investitorii care mizează pe faptul că evoluţia pozitivă a economiei SUA, în special scăderea şomajului,  va determina Rezerva Federală să înceapă creşterea dobânzilor, de la mijlocul acestui an, în timp ce BCE a lansat programul său de achiziţii de obligaţiuni suverane şi ale companiilor din zona euro, care are o valoare lunară de 60 miliarde euro, care se va derula până în septembrie 2016.


Analiştii anticipează o scădere a monedei unice spre paritatea cu cea americană, după care ea ar putea să revină pe creştere.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.