Economie
Dolarul a pornit spre 4,40 lei
Primele luni ale lui 2015 sunt foarte dificile pentru cei care au contractat, în anii trecuți, credite în valută.
După un început de an furtunos în care cei cu credite în franci au fost scurtcircuitaţi de decizia Băncii Elveţiei de a renunţa la pragul minim de 1,20 franci/euro, cursul atingând un maxim istoric de 4,5817 lei, următoarele luni devin problematice pentru cei cu împrumuturi în dolari americani.
Declanşarea de BCE a programului său de relaxare cantitativă (Quantitative Easing), prin care va cumpăra lunar, până în septembrie 2016, obligaţiuni suverane sau ale companiilor din zona euro în valoare de 60 miliarde de euro, are ca efect diluarea euro, implicit deprecierea acestuia faţă de dolar. De altfel, majoritatea analiştilor anticipează atingerea parităţii între cele două monede, până la sfârşitul acestui an.
Astfel, cursul dolarului american a crescut de la 3,9515 lei, în 27 februarie, la 4,0491 lei, la finalul perioadei, mai sus cu peste 9,8% faţă de finalul lui 2013.
Vineri, tranzacţiile s-au realizat între 4,0270 şi 4,1040 lei, cu maximul atins spre finalul zilei, semn că astăzi BNR va anunţa un nou record al cursului dolarului.
Ieftinirea euro pe pieţele internaţionale s-a reflectat şi pe cea locală. După atingerea unui maxim al ultimelor circa şase săptămâni, de 4,4551 lei, în 3 martie, cursul a scăzut la finalul perioadei analizate la 4,4402 lei, într-o şedinţă în care tranzacţiile s-au realizat într-un culoar îngust, 4,4380 – 4,4460 lei, cu închiderea la 4,44 – 4,4430 lei.
Francul elveţian a avut o evoluţie calmă, între un minim de 4,1413 şi un maxim de 4,1595 lei, la finalul perioadei media fiind stabilită la 4,1457 lei, în condiţiile în care moneda helvetă a fluctuat pe pieţele internaţionale între 1,0640 şi 1,0760 franci/euro.
În perioada următoare raportul euro/leu se va menţine în culoarul 4,40 – 4,48 lei, moneda naţională fiind protejată de nivelul ridicat al dobânzii-cheie a BNR, care este de 2,25%/an, faţă de 0,05% în zona euro, nivel care va fi menţinut, cel puţin până la finalulul anului viitor. La această evoluţie va contribui şi intenţia Finanţelor de a se împrumuta în acest an de pe pieţele internaţionale cu două miliarde de euro, prin emisiuni de obligaţiuni.
România a atras, cel mai recent în octombrie trecut, 1,5 miliarde de euro, pentru o scadenţă de zece ani la o dobândă de 2,875%.
Perechea euro/dolar a scăzut de la 1,1237, la începutul intervalului, la 1,0842 dolari, la finalul acestuia, cotaţie care reprezintă minimul ultimilor aproape 12 ani. Euro a pierdut, faţă de finalul anului trecut, 12,23%.
La aprecierea dolarului, pe lângă programul QE al BCE a contribuit şi scăderea şomajului din SUA, la 5,5%, conform datelor prezentate vineri de Departamentul Muncii, care reprezintă minimul ultimilor şapte ani, evoluţie care va permite Rezervei Federale americane să înceapă majorarea dobânzii sale de politică monetară, de la jumătatea acestui an. Dobânda din SUA se situează aproape de 0% începând cu decembrie 2008.
Analiza cuprinde perioada 2 – 6 martie.