Economie
Rezervele internaţionale ale BNR, 32,70 miliarde euro la 31 mai
Rezervele valutare la Banca Naţională a României se situau la nivelul de 32,70 miliarde euro la 31 mai, faţă de 32,07 milioane euro la 30 aprilie 2011, informează BNR.
În cursul lunii au avut loc intrări de 1,86 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice şi venituri din administrarea rezervelor internaţionale, precum şi aprecierea dolarului american şi lirei sterline faţă de euro, cu impact asupra creşterii valorice a părţii din rezerva internaţională denominată în aceste două valute. De asemenea, din rezervă au ieşiri de 1,23 miliarde euro, reprezentând modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi aferente datoriei publice externe directe şi garantate de stat şi altele. Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 3,55 miliarde euro. Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 mai 2011 au fost de 36,262 miliarde euro, faţă de 35,51 miliarde euro la 30 aprilie 2011. Plăţile scadente în luna iunie 2011 în contul datoriei publice externe, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 128 milioane euro. Potrivit Agerpres