monitorulcj.ro Menu
Economie

Euro a sărit la peste 4,48 lei

În urmă cu câteva săptămâni, guvernatorul BNR afirma că „nu trebuie să mă puneţi pe mine în situaţia să spun că leul stă tolănit (cu o fluctuaţie de circa 1%, n.red), pentru că asta face (…) Daţi-mi o mână de ajutor să văd şi eu dimineaţa că a căzut cursul”.

Creşterea aversiunii faţă de risc şi ieşirile de pe pieţele emergente, înainte de finalul acestui an şi începutul celui viitor, care se anunţă să fie unul foarte agitat pe pieţele internaţionale, în condiţiile în care se aşteaptă o revenire puternică a dolarului, au creat premizele deprecierii leului şi împlinirii dorinţei guvernatorului.

Cursul mediu al euro a urcat de la 4,4315 lei, în 5 decembrie, la 4,4645 lei, vinerea trecută. Însă evoluţia depreciativă a leului nu s-a oprit aici, euro crescând seara pe pieţele internaţionale, acolo unde volumele sunt mai mici, la un maxim de 4,4840 lei, nivel care nu a mai fost atins de la jumătatea lui martie.


Astfel, perioada de circa 7 luni, în care fluctuaţiile cursului euro s-au limitat la culoarul 4,38 – 4,42 lei, pare să se fi încheiat. Reamintim că maximul acestui an, de 4,5447 lei, a fost înregistrat în data de 10 ianuarie.

Pentru anul viitor, analiştilor de la Erste Group Research estimează „un curs valutar mediu de 4,44 lei/euro în 2015, cam cât va fi în tot anul 2014, dar cu episoade de mare volatilitate, produse din cauza divergenţei de politici monetare dintre cele două coaste ale Atlanticului”, cotaţiile putând creşte până la 4,6 lei.


Comisia Naţională de Prognoză  este mult mai temperată. Conform prognozei sale de toamnă, media euro de anul viitor şi 2016 va fi una de 4,42 lei iar cea a dolarului de 3,40 lei.

Cursul dolarului american a scăzut de la 3,6246 lei, o medie mai ridicată înregistrându-se în 21 august 2012, la 3,5787, şi a încheiat săptămâna la 3,5898 lei.


Francul elveţian a crescut de la 3,69 21 la 3,7172 lei, un curs mai mare, de 3,7254 lei, fiind atins în 3 martie.

Perechea euro/dolar a început săptămâna cu o scădere la 1,2247 dolari, care a reprezentat minimul ultimelor 27 de luni.


După scăderea euro, care a fost consecinţa evoluţiei pozitive a pieţei muncii americane, unde luna trecută au fost create 321.000 noi locuri de muncă iar şomajul a scăzut la 5,8%, au urmat un val de marcări de profit şi ajustări de portofoliu ale investitorilor. Acestea au provocat o creştere a monedei unice, la finalul perioadei, până la 1,2485 dolari, când pieţele americane au închis la 1,2455 dolari, în ciuda faptului că datele economice din zona euro rămân mult mai proaste decât cele din SUA.

În piaţa la termen de la Sibiu, euro s-a tranzacţionat pe martie la 1,2262 – 1,248 dolari iar pe iunie la 1,2349 – 1,2549 dolari, iar uncia de aur cu scadenţa la finalul lunii la 1.193 – 1.233 dolari.


Analiza cuprinde perioada 8 – 12 decembrie.