monitorulcj.ro Menu
Economie

Ai centrală termică? Dacă da, vei plăti o taxă de poluare

Clujenii care şi-au montat centrală termică, şi care s-au debranşat de la sistemul centralizator, vor plăti o taxă de poluare.

O nouă taxă de poluare îşi va face în curând apariţia în România: taxa de poluare pe centralele din apartament. Deocamdată nu se ştie cu exactitate nici la ce data va intra în vigoare plata acestei taxe, nici la ce costuri se va ridica.

Conform autorităţilor, această taxă trebuia să intre în vigoare încă din anul 2012 însă a tot fost amânată din diverse motive. Anul 2015 este termenul limită până la care mai poate fi amânată.


Reprezentanţii Asociaţiei de Proprietari din Cluj-Napoca susţin că această taxă este introdusă de către Uniunea Europeană, şi nu de către guvernanţi, şi că este absolut necesară pentru retehnologizarea sistemului de energie electrică.

Poluatorul plăteşte

Taxa de poluare se va aplica tuturor clujenilor care s-au debranşat de la sistemul centralizator şi care au centrale de apartament individuale. Sorin Muntean, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din Cluj-Napoca, este de părere că cei care poluează mediu trebuie să plătească. “Această taxă de poluare, pentru centralele de apartament, nu este introdusă de către guvernanţi ci de către cei de la Uniunea Europeană. Trebuia să intre în vigoare din 2012, ulterior s-a amânat până în 2014, iar acum, din sursele mele, am înţeles că va intra în vigoare din anul 2016. Nu se ştie deocamdată cât va costa această taxă, dar nu poate fi o sumă extrem de mare. Această taxă nu este o invenţie românească ci ea se aplică şi în alte state”, a declarat pentru Monitorul de Cluj, Sorin Muntean, preşedintele Federaţiei Asociaţiilor de Proprietari din Cluj-Napoca.


În aceste condiţii, autorităţile vor încerca să convingă populaţia din mediul urban să se rebranşeze la sistemul centralizat de încălzire, acolo unde acesta mai există.

Muntean: sunt împotriva centralei proprii

Sorin Munten a mai ţinut să precizeze că este împotriva centralelor proprii deoarece poluează mediul şi că el consideră necesară introducerea centralelor de bloc. “Dacă se opta pentru centralele de bloc, adică dacă toţi localnicii acelei scări ar fi fost racordaţi la un singur coş, mediul nu era chiar aşa de poluat. Dar aşa fiecare şi-a montat centralele fie în bucătărie, fie în cămară, fie în alte locaţii, şi fiecare şi-a scos ţeava afară în mod individual. Eu unul sunt împotriva centrale proprii”, a mai adăugat Sorin Muntean.
Se preconizează că această taxă va intra în vigoare începând cu anul 2016.