Economie
Euro a pierdut un ban
O uşoară scădere a aversiunii faţă de risc, a permis leului să se aprecieze faţă de euro, aceeaşi tendinţă fiind înregistrată şi de celelalte monede din regiune.
Cursul mediu al euro a crescut acum două zile la 4,4336 lei, dar a coborât ieri la 4,4250 lei. Volumele de transfer au fost reduse, iar şedinţa s-a deschis pe scădere pentru leu, la 4,4320, cotaţie care a reprezentat şi maximul zilei. Vânzările de valută au coborât treptat euro, astfel că la ora 14:00 tranzacţiile se realizau la 4,42 – 4,4230 lei, mai jos cu un ban faţă de închiderea de luni.
Cursul dolarului american a crescut uşor, de la 3,3030 la 3,3046 lei, iar francul elveţian s-a depreciat de la 3,6444 la 3,6349 lei.
Piaţa nu a fost influenţată de decizia băncii centrale de a reduce dobânda sa de politică monetară de la 3,50 la noul minim istoric de 3,25%, având în vedere ecartul care o desparte de dobânzile-cheie din zona euro sau SUA, care sunt aproape de 0%.
Demne de atenţie sunt declaraţiile guvernatorului BNR şi prognozele de inflaţie. Astfel, prognoza de inflaţie a fost coborâtă pentru acest an de la 3,3 la 2,2% iar rata medie a inflaţiei pentru 2014 la 1,4% şi 2,4% pentru anul viitor.
Referitor la întărirea leului, guvernatorul BNR a reiterat declaraţiile de acum câteva luni, când atrăgea atenţia asupra intrărilor de capital speculativ. „Eu nu mă aşteptam să avem asemenea intrări de capital după Ucraina. (…) Uitaţi-vă la cât au crescut rezervele noastre, nu cele brute, indicatorul net, adică rezerve minus obligaţii. Rezerva netă a BNR a crescut, dacă nu mă înşel, cu vreo două milliarde de euro. (...) Nu ştiu de unde vin. Când intră în conturi nu scrie pe ei, ban rusesc, ban... dar au fost legate, probabil că sunt capitaluri migratoare care au plecat şi de acolo”, a afirmat Mugur Isărescu.
Monedele din regiune se întăreau, la rândul lor, faţă de euro, cea poloneză la 4,163 – 4,176 zloţi iar cea maghiară la 312,7 – 313,6 forinţi.
Perechea euro/dolar cobora la 1,3384 – 1,3424 dolari, investitorii continuând să fie prudenţi, înainte de şedinţa de politică monetară a BCE, care se va desfăşura mâine.
În piaţa la termen de la Sibiu, euro se tranzacţiona pe septembrie la 1,3389 – 1,3411 iar pe decembrie la 1,34 – 1,3425 dolari.
Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00.