monitorulcj.ro Menu
Economie

Drumul de acces spre cartierul Lomb caută constructor

În Lomb se va construi Cluj Innovation City, centrul de afaceri TEAM şi “Buftea de Cluj”. Sunt proiecte mari, cu fonduri europene, cu o valoare totală a investiţiilor de sute de milioane euro.

Buftea de Cluj, investitie in Lomb

Realizarea drumului de acces din strada Oaşului la cartierul Lomb a intrat într-o nouă etapă. În Lomb, Centrul Regional de Excelenţă pentru Industrii Creative sau “Buftea de Cluj” se află acum în faza de construcţie, iar în cursul acestei luni vor începe lucrările la centrul de afaceri TEAM – Tehnologie, Antreprenoriat şi Microintreprindere. Tot în Lomb, în apropierea “Buftea de Cluj” se va construi, pe o suprafaţă de 202 hectare, Cluj Innovation City, un “orăşel al informaticienilor”.

Atât drumul de acces cât şi cele două mari proiecte din Lomb se realizează cu fonduri europene, naţionale şi locale.  


Drumul va avea patru benzi, o lungime de 1,6 kilometri şi odată cu realizarea acestuia va fi făcută şi reţeaua de apă şi canalizare plus sistemul de iluminat public care se va întinde pe toată lungimea drumului.

Acum, Primăria Cluj-Napoca a lansat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP) anunţul pentru licitaţia privind achiziţia de lucrări pentru proiectul “Acces din strada Oaşului la cartierul Lomb din Cluj-Napoca”. Procedura de atribuire se va face online şi va fi licitaţie deschisă. Criteriul de atribuire va fi preţul cel mai scăzut.


Valoarea estimată a proiectului este de peste 31 milioane lei, fără TVA, iar cea a cheltuielilor neprevăzute depăşeşte 2 milioane lei, fără TVA. Finanţarea se va face din fonduri europene, naţionale şi locale.

Termenul de finalizare a lucrărilor este de 10 luni de la semnarea contractului.


Va aloca UE fonduri în plus pentru drumul spre Lomb?

Într-o întâlnire care a avut loc în urmă cu aproximativ două săptămâni, primarul Emil Boc i-a cerut Angelei Filote, șeful Reprezentanței Comisiei Europene în România fonduri europene pentru modernizarea drumurilor spre Lomb şi Făget. “Am semnalat două probleme pe care le avem: necesitatea, în măsura în care este posibil, de suplimentare cu 10% a fondurilor primite de municipiul Cluj-Napoca, astfel încât și drumul spre Lomb sau drumul Făgetului să poată fi finanțate. Sunt proiecte gata, în prag de semnare, doar această suplimentare este necesară”, a declarat Boc. Aceasta nu i-a oferit un răspuns concret ci a lăsat să se înţeleagă că nu depinde doar de autorităţile europene ci şi de Guvernul României.

Ce valoare au marile proiecte din Lomb

Valoarea Centrului Regional pentru Industrii Creative este de aproximativ 10 milioane euro, din care contribuţia Primăriei este de 50%, iar restul de 50% sunt fonduri europene.


Cluj Innovation City, “orăşelul informaticienilor”, este un proiect ambiţios, un mare centru IT sau cu alte cuvinte, un oraş în oraş, valoarea investiţiei fiind estimată la 300 milioane euro.

Centrul de afaceri TEAM – Tehnologie, Antreprenoriat şi Microintreprindere din Lomb a fost adjudecat cu valoarea de aproximativ 27 milioane lei faţă de valoarea estimată de aproximativ 34 milioane lei.