monitorulcj.ro Menu
Economie

O companie clujeană de IT creează 250 de locuri de muncă

Un furnizor de servicii de consultanţă tehnică şi dezvoltare software din Cluj-Napoca anunţă în jur de 250 de angajări în următorii doi ani.

Compania Accesa urmează să angajeze și să pregătească la Cluj cel puțin 250 de specialiști în următorii doi ani

De la trei angajaţi în 2004 la peste 350 până la sârşitul anului viitor şi un loc în topul celor mai dinamice companii de tehnologie din Europa Centrală – o companie clujeană intenţionează să-şi dubleze echipa în perioada următoare.

Accesa, una dintre cele mai dinamice companii IT din România, a anunțat că urmează să angajeze și să pregătească la Cluj cel puțin 250 de specialiști în următorii doi ani. Demararea angajărilor va depinde și de accesarea unui sprijin guvernamental conform HG 797/2012.


Noile locuri de muncă se vor adăuga celor 117 create până acum de compania clujeană. Anunţul a fost făcut cu ocazia aniversării a 10 ani de activitate a furnizorului de servicii IT.

Accesa este o companie de consultanță tehnnologică şi dezvoltare software fondată în 2004 şi cunoscută anterior sub numele misoft systems.


Training intern

Compania are în acest moment 12 poziţii libere pentru biroul din Cluj-Napoca, postate pe site-ul propriu, printre care inclusiv un internship.

Paul Hrimiuc, Business Development Manager în cadrul Accesa, spune că politica de recrutare pentru cei 250 de angajaţi va începe din vara acestui an, iar procesul de recrutare va continua puternic în 2015.


„Punem accent pe atragerea oamenilor tineri, dar şi pe pregătirea ulterioară a acestora. Angajaţii Accesa au parte de traininguri interne intense, pe lângă programele de internship oferite. Politica noastră este de a investi în oameni, deoarece este important pentru noi să avem specialişti în echipă”, a punctat Paul Hrimiuc. În prezent, potrivit reprezentanţilor Accesa, media de vârstă din companie este de sub 30 de ani.

În ultimii 10 ani, Accesa a crescut de la o afacere cu trei angajaţi la o companie cu peste 117 angajaţi şi un birou operaţional la Munchen în Germania. Firma a fost înfiinţată de Iulian Iuga, absolvent al secţiei de Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai. În 2012, compania (care pe atunci se numea misoft systems) a reuşit să intre în topul Deloitte Technology Fast 50 Program, un top ce include cele mai dinamice companii de tehnologie din Europa Centrală.


Clujul, pe placul firmelor IT

Prezent zilele trecute la aniversarea de 10 ani a companiei clujene Accesa, primarul Emil Boc a vorbit şi despre proiectul Cluj Innovation City.

„Avem deja proiecte în implementare care vizează sprijinirea afacerilor și a tinerilor antreprenori - menționez aici noile centre dedicate mediului de afaceri, industriilor creative, CREIC şi TEAM, a căror construcție a început în zona Lomb. Lucrăm la consolidarea și dezvoltarea infrastructurii municipiului, însă avem în vedere și proiecte de viitor. Cluj Innovation City este un proiect pentru următorii 20 de ani care vizează poziționarea Clujului drept un pol internațional al inovației, punând împreună cercetători și specialiști nu numai din domeniul IT ci și din arii strategice precum medicină, energie sau bioeconomie”, a declarat Emil Boc.


În prezent, potrivit publicaţiilor Bloomberg şi Forbes, România are 64.000 de specialişti IT certificaţi, ceea ce o clasează pe locul întâi în UE la ocuparea forţei de muncă în acest domeniu şi pe locul şase în lume. Clujul este unul din centrele puternice de IT din ţară, iar în următorii 15 ani se estimează că în jur de 20.000 de oameni vor fi angajaţi pe platforma de cercetare aplicată şi de business din cadrul proiectului Cluj Innovation City. Vă reamintim că proiectul a început în toamna anului 2012, la iniţiativa clusterului Cluj IT - care este o asociere între companii de IT, autorităţi locale şi mediul academic, înfiinţată tot în 2012 şi din care face parte şi compania Accesa.