monitorulcj.ro Menu
Economie

Hidrocentrala de la Tarniţa pompează milioane de euro în gol. Proiectul mamut s-ar putea prăbuşi

În jur de 5 milioane de euro investiţi deja în studii de fezabilitate fără concluzii. Încă un milion de euro în stand-by. Soarta Hidrocentralei de la Tarniţa depinde acum de un experiment Hidroelectrica.

Lacul de acumulare Tarniţa

Hidrocentrala de acumulare și pompaj Tarnița- Lapuşteşti a fost în ultimii şase ani pe lista proiectelor prioritare în România, indiferent de Guvernul aflat la putere.

Acum, după ce studiile de fezabilitate au „mâncat” deja 5 milioane de euro, fără să vină însă şi cu concluzii, un experiment al Hidroelectrica ar putea arăta în sfârşit cât de viabil este proiectul şi câţi bani ar „toca” dacă totul s-ar dovedi un fiasco, scrie HotNews.ro.


Concret, în România există deja cinci centrale prin pompaj care au fost inaugurate recent, pe 9 mai, în mod experimental, timp de o lună. Cele cinci centrale prin pompaj au putere instalată de 200 MW, în timp ce Tarnița-Lapuşteşti este un proiect care ar urma să asigure o putere instalată de 1.000 de MW. Cele cinci hidroagregate se află pe Olt, la Ipoteşti, Drăgănești, Frunzaru, Rusăneşti și Izbiceni. Ele funcţionează în regim reversibil turbinare-pompaj şi au fost retehnologizate treptat, în perioada 2004-2013. Proiectul pentru funcționarea în regim de pompaj era evaluat, inițial, la circa 120 milioane de euro, dar în cele din urmă a ajuns să coste peste 400 milioane de euro, după cum a explicat Răzvan Nicolescu, ministrul delegat pentru energie, cu ocazia inaugurării celor cinci centrale prin pompaj de pe Olt.

La rândul său, Remus Borza, administratorului judiciar al Hidroelectrica, a explicat că cele cinci hidroagregate vor funcţiona timp de o lună, în acest timp urmând să fie culese o serie de informaţii de natură tehnică şi comercială cu ajutorul cărora se va putea demonstra, fără a cheltui bani pe alte studii, dacă un proiect ca Tarniţa-Lăpuşteşti este sau nu fezabil. Pentru Tarnița, investiția este evaluată la circa 1,2 miliarde de euro, însă ar putea ajunge chiar la 2 miliarde de euro, după estimările înaintate de Remus Borza.


Proiect nerentabil

Soarta Hidrocentralei de la Tarniţa este pusă sub semnul întrebării deoarece există deja indicii că cele cinci centrale prin pompaj de pe Olt nu sunt rentabile. Motivul constă în preţurile prea ridicate de producţie, duble faţă de cele de vânzare, potrivit lui Remus Borza. Astfel, Borza susţine că preţul de cost pentru producerea unui MWh ar fi de 450 lei, în contextul în care în prezent energia se vinde pe bursă cu 160-180 lei/Mwh. Pentru comparaţie, costul mediu de producţie la Hidroelectrica este de 139 lei/MWh.

Pe lângă preţul mult prea ridicat de producţie, se pune şi problema cererii de pe piaţă, în sensul că aceasta ar putea să nu necesite încă 1.000 MW cât ar urma să aibă Tarniţa-Lapuşteşti. De altfel, în ultimii ani s-a ajuns la un excedent de producţie pe piaţa energiei, ceea ce a şi dus la scăderea preţurilor, de la circa 230 lei/MWh, la circa 160 lei/MWh.


Mai mult, dacă cele cinci centrale de 200 MW vor avea pierderi de 10.000 de euro, implicit Tarniţa-Lapuşteşti va avea pierderi de cinci ori mai mari. Totuşi, e adevărat că raportul s-ar păstra şi în cazul unui câştig.

„Pe avionele astea doar chinezii pot să intre la finanțare”

Dintr-o înregistrare obținută de HotNews.ro a ședinței Consiliului de Supraveghere (CS) al Hidroelectrica din 22 octombrie reiese că până acum nu s-a demonstrat oportunitatea acestui proiect. „E clar că pe avionele astea doar chinezii pot să intre la finanțare, că restul nu sunt nebuni. Indicatorii sunt proști toți, de aceea nimeni nu-i scoate pe masă. (...) Siguri că mulți vor să rămână în istorie cu o ctitorie și așa cum Ștefan cel Mare a rămas cu mănăstirile, alții vor să rămână cu Tarnița. Dar nu credem în fiabilitatea unui astfel de proiect”, afirma în luna octombrie Remus Borza.