monitorulcj.ro Menu
Economie

Locuinţe mai scumpe, dar credite mai mici

Cu toate că Cluj-Napoca este unul din oraşele cu cele mai scumpe pieţe imobiliare din ţară, valoarea creditelor accesate de clujeni pentru achiziţia unei locuinţe este sub nivelul mediei naţionale.

În Cluj, valoarea medie a unui credit acordat de BCR în 2013 pentru achiziţionarea unei locuinţe este de circa 28.500 euro

În Cluj, valoarea medie a unui credit acordat de Banca Comercială Română (BCR) în 2013 pentru achiziţionarea unei locuinţe este de circa 126.681 de lei (28.500 euro ), faţă de peste 140.000 lei (31.700 euro) cât este nivelul mediu naţional, arată un studiu realizat de bancă pe baza portofoliului propriu.

Valori mai mici ale creditelor pentru locuinţe decât valoarea medie la nivel naţional se înregistrează şi în judeţele Bacău, Bihor, Dolj şi Sibiu, în timp ce locuitorii din judeţele Brasov, Constanţa, Iaşi, Timis şi municipiul Bucureşti au accesat credite mai mari decât media naţională.


Potrivit reprezentanţilor BCR, 45% dintre creditele acordate de bancă în Cluj pentru achiziţionarea unei locuinţe au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu 2 camere, 23% pentru cele cu 3 camere iar 20% pentru garsoniere. Doar 12% din credite au fost folosite pentru achiziţionarea unei case, iar 4% pentru apartamente cu patru sau mai multe camere.

În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR în Cluj pentru achiziţia unei locuinţe, aceştia sunt în proportie de 54% bărbaţi, marea majoritate dintre ei având vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani, căsătoriţi, cu studii superioare.


 

A doua casă prinde teren

 


Ponderea persoanelor care deţin deja o locuinţă şi au accesat un credit pentru a achiziţiona încă o proprietate aproape s-a triplat în 2013 faţă de 2012, se mai arată în studiul realizat de BCR.

„Din multe puncte de vedere, în 2013, profilul clientului a rămas acelaşi cu cel din 2012 excepţie făcând un indicator care s-a modificat substanţial. Dacă în 2012, doar aproximativ 10% dintre clienţi deţineau deja o proprietate la momentul accesării creditului pentru noua locuinţă, în 2013 acest procent ajunge la aproape 29%. Aceste date subliniază tendinţa de stabilizare a pieţei imobiliare, clienţii considerând că preţurile la care sunt tranzacţionate imobilele sunt unele care justifică investiţia, mai ales dacă clientul optează să inchirieze imobilul respectiv; diferenţa dintre rata unui credit ipotecar şi chirie este, în multe cazuri, una nesemnificativă”, a declarat, într-un comunicat, Teodor Mincu, şeful biroului management parteneri Banca Comerciala Română.

Etichete: bcr credit locuinte