Economie
Cum va fi afectată economic România dacă Ucraina intră în incapacitate de plată?
Intrarea Ucrainei în incapacitate de plată sau sancţiunile economice la adresa Rusiei ar afecta într-o mică măsură România, principala provocare fiind găsirea unei soluţii alternative la furnizarea de gaze ruseşti, dar impactul ar fi mult mai mare în cazul escaladării conflictului, estimează BCR.
Potrivit raportului BRD, pe termen scurt, adică în perioada imediat următoare, impactul economic asupra României va fi unul limitat în urma unei posibile intrări în incapacitate de plată a Ucrainei,
"Pentru perioada următoare vedem un impact limitat asupra României în urma unei posibile intrări în incapacitate de plată a Ucrainei, dar o retorică beligerantă din partea Rusiei va determina o reacţie promptă din partea investitorilor, după cum am putut vedea deja. (...) Am asistat până în prezent la un fenomen de contagiune limitată în special în cursul zilei de luni (3 martie, n.r.), când Vladimir Putin a emis un ultimatum către forţele ucrainene ca acestea să se retragă din Crimeea. Leul şi zlotul polonez au reacţionat rapid, dar s-au întors pe un trend de apreciere după ce preşedintele rus a revenit asupra declaraţiei belicoase", arată analiştii BCR, într-un raport.
În ceea ce priveşte pieţele financiare, autorii raportului notează că preţurilor activelor româneşti nu prezintă riscuri semnificative, în lipsa unor declaraţii beligerante sau escaladarea conflictului dintre Rusia şi Ucraina, destul de puţin probabilă data fiind diferenţa de forţe dintre cele două ţări.
"Leul ar putea suferi un uşor recul, de 1-2%, dacă într-adevăr lucrurile iau o întorsătură urâtă. Ieşirea investitorilor străini din plasamentele în obligaţiuni locale ar putea pune presiune pe cursul de schimb, dar banca centrală va apăra leul punând graţie regimului de flotare controlată dacă se constată o creştere mare a volatilităţii. Preţul obligaţiunilor româneşti ar putea fi afectat pe termen scurt, însă mişcarea nu ar trebui să fie mai mare de 20-30 puncte de bază. Până în prezent nu a fost observată o asemenea mişcare. Faptul că România a devenit o piaţă emergentă dintr-una periferică pentru investiţiile în titluri cu venit fix şi poziţia macroeconomică solidă ar trebui să ofere suficiente motive de încredere", se menţionează în raport.