monitorulcj.ro Menu
Economie

LENJERIA salvează OȚELĂRIA! Laminoriștii din Câmpia Turzii vor face chiloți de damă

Floriana Prahoveanu, șeful Serviciului Public Local de Asistență Socială, a prezentat astăzi o informare privind recrutările pe care firma S.C. Jolidon Import Export S.R.L. Cluj-Napoca le face la Câmpia Turzii.

Până în prezent 454 de persoane și-au depus CV-uri, pe cele aproape 200 de locuri de muncă anunțate de societate ca fiind disponibile.

“Într-o primă fază se va lucra într-un singur schimb și vor fi angajate doar 50 de persoane calificate pentru secția de producţie pentru confecţionarea articolelor de lenjerie de corp Jolidon. Ulterior dacă activitatea merge bine și este pe profit vor mai fi angajate alte aproape 150 de persoane, iar pentru cei care nu au calificarea necesară, societatea va organiza cursuri de specializare”, au anunțat reprezentanții Serviciului Public Local de Asistență Socială.


Din cele 454 de persoane care au anunțat intenția de angajare, doar 189 au menționat în CV că au calificarea necesară în domeniu sau abilități, ele fiind ulterior programate la interviu.

“Deja au avut loc două interviuri, în 16 decembrie 2013 și 16 ianuarie 2014, la care au participat 127 de persoane, urmând ca al treilea să fie stabilit în perioada următoare…toate persoanele interesate de acest tip de job, se află în căutarea unui loc de muncă la Câmpia Turzii.Compania a anunțat participanții la interviuri că vor organiza probe de lucru, în următoarele 3-4 luni”, a precizat Floriana Prahoveanu


Tot astăzi s-a întrunit și comisia de licitație pentru spațiul situat în incinta Colegiului Tehnic Victor Ungureanu Câmpia Turzii, pe o suprafață de peste 840 mp. unde urmează să se desfășoare activitatea de producție a firmei Jolidon.

S.C. Jolidon Import Export S.R.L. Cluj-Napoca a înaintat încă de anul trecut o scrisoare de intenţie privind închirierea imobilului denumit Cantina de Ajutor Social şi Pensiune cu sediul în Câmpia Turzii, str. Laminoriştilor nr. 115, în vederea înfiinţării unei secţii de producţie pentru confecţionarea articolelor de lenjerie de corp Jolidon.