monitorulcj.ro Menu
Economie

Piraeus Bank a finalizat vânzarea ATE Bank România SA către Dorinel Umbrărescu

Grupul bancar elen Piraeus Bank a anunţat miercuri că a finalizat vânzarea pachetului său de 93,27% din acţiunile ATE Bank România SA către omul de afaceri Dorinel Umbrărescu, după ce a primit toate autorizaţiile necesare.

Piraeus Bank a finalizat vânzarea ATE Bank România SA către Dorinel Umbrărescu

'Tranzacţia a avut loc după încheierea, în prealabil, a transferului unei părţi din activele şi pasivele ATE Bank România SA către Piraeus Bank România SA', precizează grupul bancar elen, potrivit Agerpres.

În luna aprilie a acestui an, Dorinel Umbrărescu a preluat de la Piraeus Bank pachetul de 93,27% pe care îl deţinea la subsidiara sa ATE Bank România pentru suma de 10,3 milioane de euro.

Banca Naţională a României a aprobat, în luna octombrie, conducerea viitoarei bănci rezultate după finalizarea tranzacţiei. În noua sa formulă de acţionariat, banca va fi condusă de Marinel Burduja, fostul prim-vicepreşedinte al Raiffeisen Bank timp de şapte ani, cel care a şi coordonat din partea lui Dorin Umbrărescu tranzacţia. De pe poziţia de preşedinte executiv, acesta va fi secondat de Alina Pascu, membru al conducerii ATE, Dorin Badea, ex-şef Trezorerie UniCredit, Gabriel Arsene, care a lucrat la Raiffeisen Bank şi Andrei Popovici, fost la McKinsey.

Înfiinţată în anul 1990 sub numele Banca pentru Mica Industrie şi Libera Iniţiativă - MINDBANK SA, aceasta a fost prima bancă cu capital mixt din România. În anul 2006, Agricultural Bank of Greece (ATE Bank) a achiziţionat majoritatea acţiunilor la această entitate pentru ca la finele lui 2012 banca grecească să fie preluată de Piraeus Bank.


Uniunea Naţională a Cooperaţiei Meşteşugăreşti UCECOM deţine, în prezent 3,83% din acţiunile ATE Bank România, în valoare nominală de 8,45 milioane lei, iar restul titlurilor sunt împărţite între 2.330 de persoane, 2,07% din acţionariat - 4,57 milioane lei, şi 105 firme cu 0,84%, respectiv acţiuni în valoare totală de 1,84 milioane lei.

 

Etichete: UCECOM