monitorulcj.ro Menu
Economie

Cât bani a câștigat Turda din Zilele Municipiului?

Cât a câștigat Turda din Zilele Municipiului?

Într-o conferință de presă primarul Tudor Ștefănie a prezentat un raport privind cheltuielile făcute cu ocazia Zilelor Municipiului Turda.

Edilul șef a arătat că că bugetul de venituri şi cheltuieli al Zilelor Municipiului Turda 2013 a fost de 368.250 lei, din care 200.000 de lei de la bugetul local, 97.250 lei din închirierea spaţiilor comerciale şi 71.000 lei din sponsorizări, precizând că cheltuielile totale au ajuns doar la 254.342 lei, astfel făcându-se o economie la bugetul local de 113.908 lei.

Primarul turdean a făcut o comparaţie cu ediţia de anul trecut, când la aceleaşi venituri, cheltuielile din 2013 au fost mai mici, făcându-se o economie importantă. Pe lângă asta, primarul susţine că activitatea a fost mai bogată în evenimente.


O categorie de cheltuieli au fost cele cu delegaţiile străine şi alţi delegaţi, formate din cheltuieli cu cazarea şi masa în special a delegaţiilor oraşelor cu care Turda este înfrăţit (Kiskunfelegyhaza, Torda şi Bihartorda) dar și a reprezentanţilor de la Camera Deputaţilor, Senat, primari şi alţi conducători ai unor instituţii publice, prezenţi la eveniment.

Cea de-a XIII a ediție a Zilelor Municipiului Turda s-a desfășurat în perioada 30 august-1 septembrie.

Etichete: zilele turzii