Economie
Moody's: Ratingul României, limitat de creşterea redusă a PIB
Ratingul de credit al României este limitat de perspectivele slabe de creştere economică şi de vulnerabilitatea la şocuri financiare externe, iar îmbunătăţirea calificativului depinde totodată de continuarea consolidării fiscală şi îmbunătăţirea calităţii activelor bancare, potrivit Moody's.
Moody's atribuie României ratingul "Baa3", cel mai redus nivel din categoria "investment grade" (active recomandate pentru investiţii pe termen lung), cu perspectivă negativă.
"Ratingul Baa3 al obligaţiunilor guvernamentale ale României ţine cont de consolidarea fiscală reuşită în ultimii doi ani, însă este în continuare limitat de creşterea economică slabă din ultima perioadă de perspectiva slabă de creştere", se arată într-un comunicat transmis de Moody's.
Moody's avertizează că, pe termen scurt, relaţiile strânse dintre economia românească şi UE reprezintă un factor de vulnerabilitate.
Deşi integrarea României cu pieţele dezvoltate din Europa de Vest va genera probabil pe termen mediu creşteri ale veniturilor şi productivităţii în ţară, revenirea economiei româneşti va fi "moderată" pe termen scurt de expunerea pe Europa, iar rata de creştere a PIB va rămâne probabil în următorul an mai redusă faţă de dinamica altor economii cu rating similar din afara Europei, se arată în comunicat.
Un alt factor care limitează ratingul de credit al României este expunerea la volatilitatea pieţelor financiare globale, din cauza dependenţei ridicate de finanţare externă atât la nivelul guvernului, cât şi în sectorul privat, consideră Moody's.
Această vulnerabilitate este ameliorată parţial de acordul de finanţare externă cu Fondul Monear Internaţional, Uniunea Europeană şi Banca Mondială, notează agenţia. De asemenea, programul convenit cu instituţiile financiare internaţionale oferă vizibilitate cu privire la direcţia politicilor economice, în pofida situaţie economice şi politice incerte.