Economie
România a ajuns la minimul de salariaţi din ultima jumătate de secol
Conform Institutului Naţional de Statistică (INS), în momentul de faţă în România lucrează cu forme legale 4,095 milioane de oameni, cifra fiind cea mai mică din ultimii 50 de ani.
Conform datelor INS, în ianuarie 2010 erau 4,33 milioane de angajaţi, iar în ianuarie 2008 numărul persoanelor angajate era de 4,76 milioane. În plus, în prezent există de două ori mai puţini angajaţi cu forme legale decât în 1990, când numărul de salariaţi era de 8,1 milioane. Pe de altă parte, şomajul este în scădere de 10 luni consecutiv, ajungând la 6,58% în februarie.
Şeitan nu crede
„Cred că numărul de salariaţi care plătesc contribuţii este mai mare, pentru că nu se poate ca la o populaţie ocupată de peste nouă milioane de persoane să existe numai patru milioane de salariaţi. Oamenii sunt plătiţi pe convenţii civile în cadrul proiectelor finanţate din fonduri europene, pe drepturi de autor, pe contracte de management sau primesc orice alte tipuri de drepturi de natură periodică şi care nu sunt incluse în statistici”, a declarat Mihai Şeitan, citat de Mediafax.
Bugetarii ne costă 10 miliarde euro anual
Conform datelor furnizate de institutul Naţional de Statistică, în România ar lucra cel puţin 6 milioane de oameni. Conform statisticienilor, din cei 1,9 milioane de români care nu fac parte din statistica iniţială, 260.000 sunt “bugetari speciali”, persoane care fac parte din structurile armatei sau ale Ministerului de Interne, în timp ce 1,6 milioane sunt persoane care lucrează fără forme legale.
Mai mult, conform datelor oficiale, în sistemul bugetar sunt angajate peste un milion de persoane, pentru care anual, statul român cheltuie peste 10 miliarde euro, numai cu salariile. Chiar dacă INS a anunţat că peste 1,6 milioane de oameni nu ar avea loc de muncă, conform datelor oficiale prezentate de Agenţia Naţională de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), la finele lunii februarie a anului 2011, la nivel naţional, rata şomajului a fost de 6,58 %, fiind înregistraţi doar 600.308 de şomeri.