monitorulcj.ro Menu
Economie

Grecia a înregistrat CREŞTERE ECONOMICĂ, pentru prima dată de la declanşarea crizei

Grecia a înregistrat CREŞTERE ECONOMICĂ

Grecia a înregistrat în trimestrul al doilea creştere economică, pentru prima dată de la declanşarea crizei, şi se îndreaptă spre recuperare, a declarat ministrul de Finanţe elen, Yannis Stournaras, citând estimări guvernamentale.

"Pe baza dovezilor disponibile, economia a crescut în trimestrul al doilea faţă de primele trei luni ale anului, pentru prima dată de la începutul crizei, potrivit datelor ajustate sezonier. (...) Pentru prima dată estimăm că PIB a crescut comparativ cu trimestrul anterior", a spus Stournaras într-o conferinţă de presă, potrivit Mediafax.

Agenţia de statistică a Greciei nu raportează date ajustate sezonier comparativ cu trimestrul anterior, potrivit cotidianului elen Kathimerini. Potrivit datelor neajustate sezonier publicate în septembrie de autorităţi, economia s-a contractat cu 3,8% faţă de trimestrul al doilea din 2012.


Stournaras a evitat, însă, să afirme că ţara a ieşit deja din recesiunea de şase ani.

"Indicatorii arată un trend la nivelul economiei, către o recesiune mai redusă şi, lent, către recuperare", a spus el.


Stournaras a declarat anterior, pentru Reuters, că se aşteaptă la o contracţie de 3,8% a economiei Greciei în acest an, mai puţin faţă de estimarea anterioară de 4,2%.

Economiştii estimează că 2013 va fi al şaselea an de recesiune pentru Grecia, după ce ţara a fost afectată puternic de criză şi de măsurile de austeritate adoptate pentru două pachete de ajutor financiar extern.


Grecia a fost susţinută de statele zonei euro şi FMI începând din 2010 prin două programe de peste 200 de miliarde de euro, după ce îndatoraea foarte ridicată a statului a făcut imposibilă finanţarea de pe pieţele internaţionale la dobânzi sustenabile.