monitorulcj.ro Menu
Economie

Fiscul va aplica un nou sistem de penalităţi de întârziere, de astăzi

Fiscul va aplica de la 1 iulie un nou sistem de penalităţi de întârziere, care vor fi calculate procentual pentru fiecare zi de întârziere, potrivit modificărilor aduse Codului de procedură fiscală prin OUG 50/2013.

Potrivit actului normativ, contribuabilii cu restanţe vor achita, începând din iulie, o penalitate de 0,02% pentru fiecare zi de întârziere, care înseamnă un nivel anulal de 7,3%.

În prezent, nivelul penalităţilor de întarziere este calculat în funcţie de perioada de întârziere - daca stingerea obligaţiei restante se realizează în primele 30 de zile de la scadenţă nu se datorează şi nu se calculează penalităţi de întârziere, între 31 şi 90 de zile nivelul penalităţilor de întârziere este de 5%, iar după 91 de zile ajunge la 15%.


Actualul sistem încurajează plata voluntară până la împlinirea termenului de 90 de zile de la scadenţă, iar după acest termen contribuabilii nu mai sunt încurajaţi să achite impozitele şi taxele deoarece penalităţile rămân de 15%.