monitorulcj.ro Menu
Economie

România e aproape să depăşească Italia la producţia de autoturisme în 2013

România ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de maşini, în timp ce Italia va scădea spre 360.000 de maşini, conform evoluţiilor din T1, când producţia locală a crescut cu 32%.

Dacia şi Ford ar putea produce în 2013 aproape 450.000 de autoturisme dacă menţin creşterea de peste 40% din primele patru luni ale acestui an.

În 2012 în România s-au produs 326.500 de autoturisme, în timp ce în Italia s-au asamblat 396.000 de maşini, în scădere cu 15% faţă de anul precedent, declin care a continuat şi în primul trimestru cu opt procente.

În primul trimestru al acestui an Ro­mânia deja a depăşit Italia la producţia de autoturisme, atingând un nivel de 107.700 de unităţi, faţă de 101.005 maşini din producţia italiană, în scădere cu 8% comparativ cu perioada similară a anului trecut. Creşterea pro­ducţiei din România a continuat şi luna trecută, când a fost atins un nivel record de 39.400 de unităţi, potrivit datelor Asociaţiei Producătorilor şi Importatorilor de Auto­mo­bile (APIA), acesta fiind cel mai înalt nivel înregistrat vreodată în România.

„Industria auto din România trebuie să atingă un volum de jumătate de milion de maşini fabricate anual. Două sunt explicaţiile pentru rezultatele din acest an. Primul îl reprezintă reîntinerirea aproape totală a gamei Dacia şi cererea foarte mare la export, iar a doua demararea producţiei Ford la Craiova, care începe să-şi facă simţită prezenţa“, a declarat Constantin Stroe, pre­şedintele Asocia­ţiei Constructorilor Auto de Automobile din România (ACAROM), care mai deţine şi funcţia de vicepreşedinte al Dacia.

În total, în primele patru luni ale acestui an s-au asamblat peste 147.000 de maşini, în creştere cu 42% comparativ cu perioada similară a anului trecut, în condiţiile în care în premieră, de la începutul anului, în fiecare lună s-a produs un volum aproape egal sau peste cel de 35.000 de autoturisme.