monitorulcj.ro Menu
Economie

Dezvoltatorul birourilor de la Someşul vrea să investească 500 de mil. de euro în România până în 2016

Fondul sud-african de investiţii New Europe Property Investments (NEPI) se va extinde în Serbia, Ungaria, Slovenia şi Bulgaria, unde va face prima achiziţie în lunile următoare, însă piaţa românească va rămâne principala ţintă, cu investiţii programate de 500 milioane euro până în 2016.

"În următoarele luni vom face şi prima investiţie în afara României. Ne uităm la Serbia, Ungaria, Slovenia şi Bulgaria, în special la capitale şi la proiecte de retail foarte bune. Asta nu înseamnă că încetinim ritmul de investiţii din România. România rămâne ţinta noastră principală şi preferată, fiind piaţa cu cel mai mare potenţial. Estimăm că în următorii trei ani vom investi circa jumătate de miliard de euro în România, ceea ce este bine atât pentru noi, cât şi pentru piaţă", a declarat Martin Slabbert, preşedintele executiv al NEPI, citat de Mediafax.
Sud-africanii au demarat deja, alături de omul de afaceri Ovidiu Şandor, construcţia unui centru de birouri dezvoltat pe amplasamentul fostei fabrici Tricotaje Şomeşul, care va avea o suprafaţă totală de 54.000 metri pătraţi.