monitorulcj.ro Menu
Economie

IT-iştii clujeni, vânaţi de companiile din Ungaria

Deficitul de personal din domeniul înaltei tehnologii, nu e doar o problemă locală. Şi vecinii noştri duc lipsă de forţă de muncă şi vin să întărească rândurile cererii din Cluj-Napoca.

Află care sunt motivele pentru care unul dintre cei mai importanţi dezvoltatori de sisteme de navigaţie auto din lume caută forţă de muncă în oraşul nostru, dar şi care sunt aşteptările pe care le are de la angajaţii români, din interviul acodat pentru Monitorul de Cluj de Andrea Magyari, directorul de HR al NNG LLC, companie printre clienţii căreia se numără Dacia, Hyundai, Iveco, Kia, Mitsubishi, Scania, Subaru, Toyota şi Ford.

Reporter: Ştiu că aţi fost acum două săptămâni la Cluj, pentru a prezenta studenţiilor Universităţii Babeş-Bolyai oportunităţile de angajare în cadrul companiei NNG, cu ocazia „Zilelor Inovaţiei“. Câte persoane doriţi să recrutaţi de la Cluj?

Andrea Magyari: În momentul de faţă compania noastră are 430 de angajaţi şi plănuim să angajăm încă 60 de specialişti IT până la sfârşitul anului. Ofertele sunt publicate pe site-ul nostru, dar aş aminti printre poziţiile vacante cele de software tester şi de programatori. Trebuie subliniat că aşteptăm aplicaţii şi de la femei. Am constat că domeniul IT este în general reprezentat de bărbaţi aşa că am decis să încurajăm depunerea de aplicaţii şi angajarea femeilor pentru a crea un mediu de muncă echilibrat.

R: Care sunt motivele pentru care doriţi să faceţi recrutări din Cluj?

A.M.: Ne confruntăm cu o concurenţă foarte mare şi în Ungaria în ceea ce priveşte identificarea şi recrutarea celor mai buni ingineri şi dezvoltatori din domeniu. Întotdeauna am susţinut ideea angajării de experţi din afara ţării, iar din experienţa noastră Clujul este, prin intermediul universităţilor sale un centru de talente pe care am dori să le includem în echipa noastră. De altfel, consolidăm permanent relaţia nostră cu universităţile, lansând programe de training. NNG este o companie internaţională prin prisma clienţilor săi, dar suntem cunoscuţi ca având una dintre cele mai puternice echipe software din Ungaria, căreia îi oferim un mediu de muncă la standarde foarte înalte. De altfel, noul nostru sediu, care a câştigat în 2012 premiul pentru Clădirea de birouri a anului a fost proiectat în colaborare cu câţiva membrii ai echipei, fapt care demonstrează importanţa implicării lor în crearea unui mediu de muncă confortabil.

R: Aveţi deja angajaţi români?

A.M.: Da, avem 10 angajaţi, majoritatea din Transilvania. Suntem mândri că printre aceştia se numără şi femei, deoarece acestea oferă un plus la dezvoltarea de programe avansate.

R: Prin ce se remarcă angajaţii din Transilvania?

A.M.: Toţi angajaţii noştri din România au un grad ridicat de calificare şi lucrează în special pe posturi tehnice. Chiar dacă uneori trebuie să lucreaze independent toţi au un spirit de echipă ieşit din comun, aceasta fiind, de altfel, una dintre cele mai importante caracteristici pentru a asigura un flux de lucru eficient în cadrul NNG.

R: Care sunt cerinţele pentru posturile vacante în acest moment?

A.M.: Căutăm candidaţi cu studii în domeniu şi experineţă, dar suntem deschişi, în aceeaşi măsură, şi la începători talentaţi. Cerem, în primul rând, profesionalism, motivare şi, totodată, dorinţa de a realiza cele mai bune aplicaţii de navigare pentru clienţii noştri din întreaga lume.

R: Care este oferta salarială?

A.M.: Oferim salarii competitive în concordanţă cu standardele industriei.

Viceversa: Dezvoltator clujean de sisteme de navigație, la Budapesta

Interes pentru forţa de muncă de peste hotare au arătat şi clujenii de la Arobs Transilvania Software, care şi-au deschis în 2011 o filială la Budapesta. Compania este specializată în dezvoltarea de software pentru aplicaţii mobile, soluţii de localizare şi management al flotelor auto folosind tehnologia GPS, precum şi soluţii de SFA şi CRM pe terminale mobile. Recent clujenii au dezvoltat aplicaţia Trafic OK, aplicaţie care permite şoferilor să evite blocajele din trafic, utilizând terminale mobile Apple.