monitorulcj.ro Menu
Economie

Ştiliştii casei Dolce & Gabbana, amendaţi pentru evaziune fiscală. Vezi cât au de plată

Stiliştii casei italiene de modă Dolce & Gabbana au fost condamnaţi în apel la plata unei amenzi de 343 de milioane de euro pentru evaziune fiscală, însă vor putea să facă recurs în casaţie şi, dacă vor câştiga, pedeapsa va fi suspendată, a anunţat luni presa italiană, citată de AFP.

Tribunalul din Milano a dat câştig de cauză fiscului italian, care i-a amendat pe designerii Domenico Dolce şi Stefano Gabbana cu uriaşa sumă de 343,4 milioane de euro, plus dobânzi, au afirmat mai multe surse care au legătură cu acest dosar.

Justiţia a constatat "o atitudine de încălcare a legislaţiei, care avea ca singur obiectiv procurarea unui avantaj fiscal", a anunţat agenţia de presă ADN Kronos, care a avut acces la tribunal.

Cei doi stilişti erau judecaţi din luna decembrie, pentru a doua oară - în urma anulării de către Curtea de Casaţie a unei prime proceduri care s-a încheiat cu achitarea inculpaţilor -, pentru faptul că au sustras 840 milioane de euro cuvenite fiscului, prin intermediul cifrelor inexacte din declaraţiile lor de venituri.

"Pe mine mă interesează doar să creez haine, asta e tot! Să facă şi să spună ce vor", a comentat Stefano Gabbana într-un mesaj postat pe Twitter. El şi-a susţinut încă o dată nevinovăţia: "Să fii acuzat de ceva care nu este adevărat nu e deloc un lucru frumos, dar nu-mi pasă, cu toţii ajungem sub pământ".

Stiliştii casei Dolce & Gabbana, printre ai cărei clienţi se află numeroase celebrităţi, precum Beyonce şi Madonna, au respins sistematic acuzaţiile care le-au fost aduse.

În acest stadiu, pentru a evita să plătească amenda, ei vor iniţia cel mai probabil un nou recurs, la Curtea de Casaţie.

Sesizat de fiscul italian, care studia acest dosar din anul 2007, Tribunalul din Milano a iniţiat, în 2010, o anchetă contra acestei case de modă şi a cinci alte persoane pentru faptul că au ascuns de fisc aproape 1 miliard de euro. Stiliştii au fost achitaţi în apel în aprilie 2011, însă procedura a redemarat de la zero în noiembrie 2011, după anularea acestei decizii de către Curtea de Casaţie, cea mai înaltă jurisdicţie italiană în materie penală.

Cele două staruri ale prêt-à-porter-ului sunt acuzate că au creat o serie de firme-fantomă - una dintre acestea fiind Gado, un acronim al numelor lor de familie - în Luxemburg, în 2004 şi 2005, încredinţându-le controlul asupra mărcilor grupului, pentru a evita astfel fiscul italian, în condiţiile în care acele companii erau administrate în realitate din Italia.

Grup înfiinţat în 1985, Dolce & Gabbana are peste 3.000 de salariaţi, 250 magazine în 40 de ţări şi a înregistrat o cifră de afaceri de circa 1 miliard de euro în anul fiscal 2011/ 2012.