monitorulcj.ro Menu
Economie

Spre ce ţări „vor să zboare” afaceriştii clujeni?

Departamentul de Relaţii Internaţionale al CCI Cluj a realizat în primul trimestru al anului 2013 un sondaj în rândul firmelor clujene, pentru a determina destinaţiile principale pentru organizarea de misiuni economice şi  participarea la târguri internaţionale, respectiv pentru identificarea tipurilor de parteneri străini căutaţi, în vederea organizării evenimentlor de matchmaking la Cluj.

 

Potrivit rezultatelor sondajului majoritatea firmelor respondente urmăresc stabilirea de noi relaţii de afaceri pe continentul european, în special cu parteneri din marile puteri economice ca: Germania – 14%, Austria – 7%, Marea Britanie – 5%, Italia, Olanda şi Franţa – 4%. Nici Rusia nu este ignorată de afacerişti, procentul de respondenţi care doresc să stabilească relaţii de afaceri cu cea mai mare ţară din lume este similar cu cei care doresc o deschidere pe piaţa din Anglia – 5%.

Doar 1% din respondenţi doresc să facă afaceri cu oricare dintre ţările din Comunitatea europeană şi Europa de vest şi 2% caută parteneri în Europa de Est.

La vecini e „pipeta de aur”!

Un alt trend identificat de CCI Cluj este deschiderea oamenilor de afaceri locali pentru parteneriate cu vecinii apropiaţi (Ungaria – 4%, Ucraina  - 3%, Bulgaria – 2%, Republica Moldova, Serbia – 1%), dar şi cu ţările europene a căror economie este considerată ca fiind una mai dinamică decât cea locală: Polonia – 3% şi Slovacia – 2%.

Totodată, „interesul pentru stabilirea de parteneriate în alte ţări din centrul şi vestul Europei, decât cele menţionate, respectiv parteneriate şi misiuni pe alte continente este mult mai scăzut decât a fost anticipat. Aproximativ 1% dintre respondenţi au indicat destinaţii ca: Africa, India, Thailanda, Mexic”, arată CCI Cluj.

Un alt aspect demn de menţionat este reprezentat de interesul pentru parteneriate şi misiuni în insulele din Pacificul de Sud (5% dintre respondenţi) şi ţările arabe (3%).