monitorulcj.ro Menu
Economie

FMI pledează pentru reformarea sistemului bancar pentru stimularea economiei

Condiţiile economice pe plan mondial rămân nefavorabile, în ciuda recentei redresări a pieţelor financiare, iar autorităţile trebuie să acţioneze pentru a limita riscurile la adresa stabilităţii, inclusiv problemele din sistemul bancar, a apreciat directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional, David Lipton, transmite Reuters.

 

O îmbunătăţire suplimentară a perspectivelor economice va fi posibilă în urma echilibrării bilanţurilor băncilor, iar în unele cazuri instituţiile de creditare ar trebui închise, a explicat oficialul FMI. 'Băncile vor avea nevoie să renunţe la balast şi să rezolve problemele legate de calitatea activelor, unele trebuie să-şi majoreze provizioanele pentru creditele neperformante şi să-şi sporească capitalul. Acele bănci care se vor dovedi neviabile vor trebui închise într-un mod controlat', a adăugat el. Una din lecţiile crizei financiare globale a fost aceea că instituţiile de creditare trebuie să-şi îmbunătăţească modul în care gestionează riscurile, astfel încât să nu afecteze economia. Acest lucru înseamnă că băncile şi alte instituţii financiare trebuie să-şi reevalueze implicarea lor în activităţile riscante, complexe, a subliniat David Lipton. El a avertizat că lipsa finalizării reformelor financiare va împiedica redresarea în unele zone-cheie ale economiei globale, iar reformele G20 au ajutat la sporirea încrederii pieţelor în ultimele luni, deşi autorităţile trebuie să continue acest proces. 'Procesul de implementare a reformelor privind reglementarea globală este văzut ca fiind gradual', iar sistemele bancare din unele state rămân slăbite şi reformele sunt necesare pentru a le ajuta să-şi redobândească soliditatea, a mai afirmat directorul general adjunct al Fondului Monetar Internaţional.