Economie
Vezi cum e împărţită forţa de muncă în Cluj
Majoritatea forţei de muncă din judeţul nostru face parte din categoria tânără. Astfel, dintre cele peste 250.000 de contracte înregistrate în Cluj, potrivit datelor extrase la finele lunii trecute de Inspecţia Muncii din Revisal, mai bine de 145.000 îi vizează pe cei care au vârste cuprinse între 26 şi 45 de ani.
Cifra e împărţită frăţeşte între cei sub 35 de ani şi cei care au peste această vârstă.
Proaspeţii absolvenţi în minoritate
Dincolo de nucleul format din angajaţii cu experienţă, aflaţi în floarea vârstei, distribuţia locurilor de muncă nu se mai face cu aceeaşi rigurozitate, astfel că, tinerii care au mai puţin de 25 de ani reprezintă doar 10% din totalul forţei de muncă, fiind reprezentaţi în statistică cu mai puţin de 30.000 de contracte.
Tot ei sunt, cu o rată a şomajului care depăşeşte 40%, principali căutători de locuri de muncă. Potrivit unui specialist al companiei de HR, Hink, dintre numărul de aplicanţi, mai bine de jumătate sunt absolvenţi care nu au mai avut un loc de muncă. „Depinde de anunţ, dar în medie 60% dintre cei care aplică pentru un loc de muncă sunt absolvenţi de studii superioare, fără experienţă”, declară agentuld e recrutare.
Pensionarea „îi pândeşte” pe mulţi dintre angajaţi
Aproape 30% dintre angajaţi au peste 46 de ani, dintre aceştia aproape jumătate, adică peste 23.000, având peste 56 de ani. Ei vor completa în următorii ani rândurile pensionarilor, deja mult îngroşate în raport cu forţa de muncă activă. Vă reamintim că pe plan local, la opt angajaţi din domeniul privat le corespund opt pensionari şi doi bugetari. Potrivit ultimele date furnizate de Casa Judeţeană de Pensii Cluj, din mai 2012, numărul mediu de pensionari din judeţ depăşea 180.000, situaţie nu tocmai fericită dacă facem o comparaţie cu cifra de 180.000 de angajaţi din domeniul privat şi cei aproximativ 60.000 de angajaţi de stat.