monitorulcj.ro Menu
Economie

Compania de Căi Ferate CFR îşi va plăti datoriile către stat prin acţiuni

Preşedintele Traian Băsescu a promulgat, vineri, Legea care aprobă Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate CFR - SA.

 

Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, şeful statului a semnat vineri decretul "privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 10/2012 privind conversia în acţiuni a unor sume datorate statului de către Compania Naţională de Căi Ferate 'C.F.R.' - S.A., precum şi pentru modificarea şi completarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 12/1998 privind transportul pe căile ferate române şi reorganizarea Societăţii Naţionale a Căilor Ferate Române". Tot vineri, Traian Băsescu a mai semnat şi decretul privind promulgarea Legii pentru aprobarea Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 48/2012 privind preluarea de către Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a creanţelor administrate de Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin organul fiscal competent, la Societatea Comercială FORTUS - SA Iaşi.