monitorulcj.ro Menu
Economie

Vânzările Farmec au crescut cu 10% în 2012

Compania clujeană Farmec a înregistrat în anul 2012 o cifră de afaceri de peste 121 milioane lei, în creștere cu 10 % față de rezultatele înregistrate în anul 2011.

Producătorul şi-a depăşit estimările anterioare, printre factorii de creştere numărându-se, potrivit directorului general, Mircea Turdean, investiţiile în cercetare, „un management financiar foarte bun”, dar şi „exploatarea crizei”.

“Avem un portofoliu de produse puternic şi echilibrat, în care integrăm constant inovații din laboratoarele noastre, și cred că acesta este argumentul principal pentru care ne aleg consumatorii noștri. Suntem bucuroși că eforturile noastre de eficientizare a activității, în paralel cu modernizarea tehnologică a fabricii și cu investițiile importante în marketing și comunicare de brand, au avut rezultate excelente pentru business-ul Farmec”, spune Turdean. “La creşterea cifrei de afaceri a contribuit şi managementul financiar foarte bun. Degeaba dai bine la cifră de afaceri dacă nu controlezi aceste lichidităţi, asigurându-ţi şi un cash flow corespunzător”,  adaugă acesta.

Potrivit directorului general o contribuţie semnificativă la rezultate o are şi exploatarea crizei. „Tot ceea ce însemană criză întâmpinăm pozitiv. Am prins aceste dificultăţi şi le-am exploatat, reuşind să avem creştere acolo unde alţii au avut scădere”.

Cum vede conducerea Farmec anul 2013?

Pentru acest an, Farmec își propune o creștere  cu cel puțin 10% a cifrei de afaceri și concentrarea eforturilor de consolidare a pozițiilor de top în segmentele pe care activează compania, cu precădere pe cele ale produselor de îngrijire și curățare a tenului, de îngrijire a mâinilor, segmentul produselor de depilare, segmentul produselor de tratament pentru păr, dar și pe segmentul produselor de îngrijire a locuinței.

“În 2013, investițiile noastre vor fi direcționate către cercetare și dezvoltare de produse noi, către modernizarea și îmbunătățirea continuă a proceselor de fabricație, dar și către lărgirea parcului de mașini de distribuție sau modernizarea magazinului de prezentare din Cluj-Napoca”, menționează Mircea Turdean.

“În plus, ne continuăm strategia de creștere a afacerii prin extinderea distribuției naționale și internaționale, astfel încât să consolidăm la nivel global prezența companiei Farmec cu mărci de renume din portofoliul nostru”, mai spune acesta.

Farmec are în prezent peste 580 de angajați în Cluj-Napoca și în subsidiarele din țară, produsele companiei fiind comercializate prin intermediul a peste  9.000 de comercianți din România și din alte 40 de țări din Europa, Asia și America de Nord.