monitorulcj.ro Menu
Economie

Valentine’s Day sau ziua în care piaţa clujeană s-a mişcat

Valentine’s Day este considerată de mulţi ca fiind doar o „invenţie” comercială. Ieri s-a dovedit încă o dată că „născocirea” dă roade. Afacerile au crescut atât în cazul „furnizorilor” de cadouri – florării sau magazine de îmbrăcăminte –, cât şi în cazul „furnizorilor” de relaxare şi plăceri gustative.

 

„Faţă de o zi obişnuită comenzile au crescut cu aproximativ 50%”, a afirmat o reprezentantă a florăriei Magnolia.

Rezervările au curs gârlă şi în cazul restaurantelor. Astfel, spre exemplu, la Restaurantul Marty de pe Strada Victor Babeş, la ora 14:00 mai erau locuri libere doar la nefumători.

O altă variantă de petrecere a Zilei Îndrăgostiţilor aleasă de mulţi dintre clujeni a fost vizionarea unui film la cinematograf. „Numărul de rezervări a crescut în special în cazul filmelor care sunt în avanpremieră”, ne-a declarat un reprezntant al Cinema City.

Nici magazinele de haine şi accesorii nu au fost mai prejos la solicitări, doar că, în cazul acestora, agitaţia a început să se resimtă cu câteva zile înainte. „Vânzările au început să crească încă de luni. Ce-i drept diferenţele nu sunt extraordinar de mari, doar 20 în jur de procente, însă orice plus este bine venit”, mărturiseşte vânzătoarea unui magazin din Centru.

A crescut cererea, au crescut şi preţurile

Cel mai „suferind” de pe uram legilor pieţei s-a dovedit a fi chiar simbolul Zilei Îndrăgostiţilor, cererea ridicată făcând ca trandafirul roşu să se scumpească în toiul sărbătorii chiar cu 80%.

„Din păcate preţurile de achiziţie la florile importate din Olanda au crescut cu aproximativ 80%, cel mai afectat de majorări fiind trandafirul roşu. E Ziua Îndrăgostiţilor în toată lumea, iar creşterea cererii a determinat şi o creştere a preţurilor. Spre exemplu, dacă înainte vindeam un fir de trandafir cu 12,90 de lei, acum îl vindem cu 19,90 de lei.”, a declarat reprezentanta Magnolia.

Valentine’s Day, un antrenament pentru sărbătoriile din martie

Ziua Femeii şi Mărţişorul reprezintă încă două evenimente care vor umple buzunarele comercianţilor, fiind foarte puţini cei care să nu cumpere măcar un cadou pentru membrii familiei, colegi de muncă sau profesorii copilului.