monitorulcj.ro Menu
Economie

Preţul petrolului, în scădere după ce producţia SUA a crescut la maximul ultimilor 20 de ani

Preţul petrolului a scăzut miercuri pe piaţa SUA după ce Energy Information Administration, agenţia de statistică în domeniul energiei a guvernului american, a anunţat că producţia de ţiţei a Statelor Unite a crescut la cel mai ridicat nivel din ultimii 20 de ani.

 

Datele prezentate săptămânal de agenţia guvernamentală arată că producţia de petrol a SUA a crescut săptămâna trecută la 7,06 milioane barili pe zi, cel mai ridicat nivel din decembrie 1992, potrivit Bloomberg.

Preţul petrolului a coborât cu până la 0,3% după apariţia informaţiilor.

Referinţa pe piaţa SUA se tranzacţionează la New York 97,34 dolari pentru un baril, în scădere cu 17 cenţi, iar volumul contractelor tranzacţionate este cu 42% peste media ultimelor 100 de zile.

Cotaţia ţiţeiului Brent, de referinţă în Europa, a scăzut cu 20 de cenţi la circa 118 dolari pe baril. Volumul tranzacţionat pentru sortimentul Brent depăşeşte cu 17% media ultimelor 100 de zile.